Cauta

Verdictul medicilor: Valul patru nu mai vine!

Dr. Oana Secară: ”Vom avea doar cazuri izolate în sezonul rece”

Rata extrem de scăzută a infectărilor în România dovedește că populația și-a dezvoltat deja un răspuns imun complex, susțin medicii. Aceștia arată că, în condițiile în care virusul va circula în următoarele luni ale sezonului cald, un val patru nu va exista și că, cel mai probabil, vor fi doar manifestări endemice, cu cazuri izolate, atunci când vremea se va răci.

Medicii susțin că România nu va avea un al patrulea val al pandemiei, în condițiile în care procentul de populație care a trecut prin boală și care va mai trece în iulie, august și septembrie va fi foarte mare. Cu toate acestea, cazurile de Covid vor apărea în sezonul rece, dar doar ca manifestări endemice, potrivit medicilor. ”Chiar dacă noi ne-am dezvoltat un răspuns imun complex putem avea manifestări endemice în sezoanele reci, cu alte variante sau aceleași, pentru că organismului îi scade puțin rezistența. Dar noi avem totuși o bază de răspuns imun și vom avea niște manifestări ca de răceală la o parte din populația mai vulnerabilă. Însă și în cazul gripei avem același lucru. Oricum, rata scăzută de infectare din România arată că avem deja un răspuns imun în marea masă a populației și oamenii continuă și vor continua să intre în contact unii cu ceilalți, favorizând răspândirea virusului în sezonul cald, când sistemul imunitar răspunde foarte bine. Asta înseamnă că nu vom avea un val patru. Va fi, în sezonul rece, doar o manifestare endemică, adică izbucniri izolate, limitate ale infectărilor, exact ca și la gripă”, ne spune dr. Oana Mihaela Secară. Ceea ce se întâmplă în celelalte țări, unde numărul de cazuri crește din nou, la noi s-a întâmplat deja, arată medicii. Aceștia susțin că transmiterea nu poate fi eradicată și că problema este cu ce viteză merge. ”La noi a mers cu o viteză mare pentru că oamenii într-adevăr sunt de altă factură și au avut o altă abrodare. Adică oamenii au înțeles că nu se poate trăi așa și au abordat un pic mai relaxat problema. Și atunci ceea ce s-a întâmplat la noi cu o viteză mai mare se întâmplă la ei cu o viteză mai mică. Acum noi vedem prelungiri. S-au mai ascuns puțin nu s-a întâmplat nimic, au ieșit, iar s-a întâmplat și tot așa”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară.

Restricțiile nu au avut efectul scontat

Explicația ratelor de infectare diferite în celelalte țări este numărul mic de persoane care au un răspuns imun complet dezvoltat prin boala naturală. ”În Israel avem un procent mai mic de persoane care au dezvoltat un răspuns imun complet și un procent foarte mare al celor care au dezvoltat anticorpi anti-proteină spike. Și iată că procentul mare de vaccinați nu i-a ajutat, i-ar fi ajutat un procent mai mare de persoane care au trecut prin boală. Același lucru este valabil și pentru Franța, și pentru Olanda sau alte state. Sunt populații care s-au protejat foarte mult, adică s-au ferit foarte mult de contacte, au fost în cercuri foarte restrânse, au avut lockdown-uri destul de severe, cum este și cazul Franței, unde oamenii nu mai aveau voie să iasă din case după ora 18, nu se întâlneau decât cu familia, lucrau foarte mult de acasă. Prin acest fenomen nu au făcut decât să amâne creșterea numărului de cazuri”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară.

92%, cazuri ușoare și asimptomatice

85% sau chiar 92% dintre cazurile Covid sunt forme foarte ușoare sau asimptomatice, tocmai de aceea există un procent foarte mare, necunoscut autorităților, de oameni care au trecut prin boală, arată medicii. ”Prin noiembrie, decembrie sau chiar și după vaccinare vorbeam cu pacienți care veneau din mediul rural și care îmi spuneau că jumătate din sat a avut sau are Covid și nimeni nu știa de ei. Și când lucrul acesta s-a întâmplat în mod repetat tragi concluzia că nu este un fenomen singular, ci că asta s-a întâmplat la nivelul întregii țări. Populația generală are o anumită perspicacitate care nu are legătură cu trainingul în domeniu. Sunt oameni care au o inteligență de supraviețuire după părerea mea lăudabilă și înțeleg, intuitiv, niște lucruri, au o gândire sănătoasă, ancorată în realitate. Când acești oameni s-au lămurit despre ce este vorba este clar că nici cazurile de Covid nu au mai ieșit la iveală, și mă refer la formele ușoare, foarte ușoare și asimptomatice”, a mai afirmat dr.Oana Miheala Secară.

Ultimele stiri

  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Traian Băsescu explică unde s-a produs întârzierea aderării la Schengen: „Eram intrați de 10 ani”
  • Gabriela Firea neagă acuzațiile cum că planurile urbanistice de sector din mandatul său ar fi fost ilegale: „Vorbe în vânt!”
  • Exit mobile version