Cauta

Un nou avertisment adăugat în prospectul vaccinului Johnson & Johnson. Serul aduce un nou risc uriaș

vaccin

Un nou avertisment adăugat în prospectul vaccinului Johnson & Johnson. Serul aduce un nou risc uriaș

Administrația pentru alimente și medicamente (FDA) a SUA intenționează să treacă ca avertisment pe prospect că vaccinul antiCovid Johnson & Johnson poate duce la un risc crescut de apariție a unei afecțiuni neurologice rare, cunoscută sub numele de sindrom Guillain-Barré.

Aproape 13 milioane de americani au primit vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Serul a fost marginalizat în SUA din cauza întârzierilor de producție și de o pauză de 10 zile impusă de autorități, în timp ce anchetatorii au studiat dacă a fost legat de o tulburare rară, dar gravă de coagulare a sângelui la femei. Această anchetă a dus, de asemenea, la un avertisment adăugat pe prospect.

Sindromul Guillain-Barré, asociat cu vaccinul Johnson & Johnson

De data aceasta, FDA a avertizat cu privire la „un risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară. Autorităţile sanitare americane au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat această afecțiune. Din aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave şi au necesitat spitalizare.

Un bărbat vaccinat în vârstă de 57 de ani din Delaware, care a suferit atât un infarct, cât și un accident vascular cerebral în ultimii patru ani, a murit la începutul lunii aprilie, după ce a fost vaccinat și a dezvoltat sindromul Guillain-Barré, potrivit unui raport, transmite Hotnews.

Avertismentul FDA cu privire la primele simptome

În avertismentul său, FDA a indicat că la majoritatea indivizilor simptomele încep în termen de 42 de zile de la administrarea vaccinului. Persoanele care au primit acest ser trebuie să consulte de urgenţă un medic în cazul unor dificultăţi de mers, de înghiţire sau de mestecat, precum şi în cazul unor probleme de vorbire, vedere dublă, incapacitate de a mişca ochii, în special.

„Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar rata cazurilor raportate depăşeşte cu o marjă mică rata de bază în populaţia generală”, a afirmat compania farmaceutică Johnson & Johnson într-un comunicat.

Sindromul Guillain-Barré este un atac asupra nervilor periferici caracterizat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare şi uneori urcând pentru a ajunge la muşchii respiraţiei, apoi la nervii capului şi gâtului.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version