Cauta

Traiul cu virusul. Unde se va îndrepta pandemia Covid-19?

În timp ce a treia iarnă a pandemiei de coronavirus se profilează în emisfera nordică, oamenii de știință avertizează guvernele și populațiile obosite să se pregătească pentru alte valuri de infecții.

Numai în Statele Unite ar putea fi înregistrate până la un milion de infecții pe zi în această iarnă, a declarat pentru Reuters Chris Murray, șeful Institutului pentru Măsurători și Evaluări în Sănătate (IHME). Cifra ar fi aproximativ dublă comparativ cu numărul zilnic actual.

În Regatul Unit și în Europa, cercetătorii preconizează o serie de valuri covid, deoarece oamenii petrec mai mult timp în casă în timpul lunilor reci, de data aceasta aproape fără restricții de mascare sau de distanțare socială.

Cu toate acestea, deşi numărul cazurilor poate creşte din nou în lunile următoare, este puţin probabil ca decesele şi spitalizările să se înmulţească cu aceeaşi intensitate, în contexul vaccinării şi dozelor de rapel, infectarea anterioară, variantele mai uşoare şi disponibilitatea tratamentelor foarte eficiente pentru Covid-19.

„Oamenii care sunt expuşi celui mai mare risc sunt cei care nu s-au întâlnit niciodată cu virusul şi aproape că nu a mai rămas nimeni”, a spus Murray.

Aceste previziuni ridică noi întrebări cu privire la momentul în care țările vor ieși din faza de urgență covid și vor trece la o stare de boală endemică, în care comunitățile cu rate ridicate de vaccinare vor înregistra focare mai mici, posibil pe o bază sezonieră.

Mulți experți au prezis că tranziția va începe la începutul acestui an, dar sosirea variantei extrem de mutante Omicron dat peste cap aceste așteptări.

Trebuie să lăsăm deoparte întrebarea „s-a terminat pandemia?”, declarat Adam Kucharski, epidemiolog la London School of Hygiene and Tropical Medicine. El și alții văd Covid-19 transformându-se într-o amenințare endemică care încă provoacă o incidență ridicată.

O potențială amemințară rămâne dacă va apărea o nouă variantă care să concureze subvariantele Omicron dominante în prezent.

În cazul în care această variantă provoacă, de asemenea, o boală mai gravă și este mai capabilă să se sustragă imunității anterioare, acesta ar fi „cel mai rău scenariu”, potrivit unui raport recent al OMs Europa.

„Toate scenariile (cu variante noi) indică potenţialul pentru un val viitor de infecții la un nivel care este la fel de rău sau mai rău decât valurile epidemice din 2020/2021”, se arată în raportul bazat pe un model de la Colegiul Imperial din Londra.

Mulți din experții intervievaţi de Reuters au declarat că a face prognoze pentru Covid-19 a devenit mult mai dificil, deoarece multe persoane se bazează pe teste rapide, efectuate la domiciliu, care nu sunt raportate oficialilor guvernamentali din domeniul sanitar, ratele de infectare fiind astfel lipsite de relevanță.

„Oricine spune că poate prezice viitorul acestei pandemii este fie exagerat de încrezător, ori minte”, a subliniat David Dowdy, specialist în boli infecţioase la Şcoala de Sănătate Publică Bloomberg din cadrul Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Exit mobile version