Cauta

Se schimbă certificatul verde! Cât timp este, de fapt, valabil

certificat

Se schimbă certificatul verde! Cât timp este, de fapt, valabil

Certificatul verde este valabil doar până pe 30 iunie 2022. Abia la finalul lunii iunie 2022 ar putea avea loc o redefinire a acestui document.

Și totuși, oficialii europeni se gândesc de pe acum să modifice valabilitatea acestuia. Există o dezbatere la nivelul Uniunii Europene cu privire la durata eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 şi dacă va fi necesară administrarea dozelor „boster” pentru menţinerea libertăţii de circulaţie în interiorul blocului comunitar pe baza certificatului verde.

Uniunea Europeană va încerca o actualizare a certificatul Covid-19 pentru a păstra mobilitatea cetățenilor, subminată de restricțiile impuse în mai multe țări din cauza creșterii numărului de contaminări înainte de sărbătorile de sfârșit de an.

A treia doză pentru prelungirea valabilității certificatului verde

Administrarea dozei a treia este apărată de mai multe state membre. „Este evident că pandemia nu sa încheiat încă”, a declarat joi comisarul european Didier Reynders. Ca atare, a spus el, „regulile de călătorie trebuie să ţină cont de această situaţie volatilă”.

Ideea propusă este ca documentul să aibă o durată de viaţă de nouă luni după administrarea primului set de vaccinuri, deci după a doua doză a vaccinului Pfizer-BioNTech, de exemplu, sau după o doză de vaccin Johnson &

Astfel, Comisia Europeană va prezenta săptămâna aceasta propuneri de coordonare a libertăţii de circulaţie cu certificatul COVID-19, după ce, din cauza noului val de infectări, Austria a devenit prima ţară membră care a impus din nou un lockdown de când a început campania de vaccinare şi alte state din UE au reimpus la rândul lor restricţii ce restrâng mobilitatea cetăţenilor.

Subiectul de introducere a dozei booster în certificatul verde va fi una dintre temele summitului european din 16 și 17 decembrie.

Ultimele stiri

  • Un campion mondial la echipa orașului de 1 trilion de dolari?!
  • China dă lovitura de grație industriei auto din UE. Baterii ”nemuritoare” pe mașinile electrice
  • Prețul gazelor din Europa, sub presiunea negocierilor pentru Ucraina
  • Exclusă din negocierile pentru Ucraina, China pune presiune pe Taiwan
  • VIDEO. Accident cumplit în Grecia, lângă o stație de taxare. Trei oameni au murit, alți doi – transportați la spital în stare gravă
  • Germania, la cheremul mineralelor strategice ale Chinei
  • România blochează cumpărăturile ieftine din comerțul on-line. Taxă și pe sărăcie
  • O nouă boală: bășicatul!
  • KOnate: 185% mărire a salariului sau plec!
  • S-a aflat planul Guvernului! Vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse și anumite posturi
  • Exit mobile version