Cauta

Reguli noi pentru carantinarea persoanelor bolnave de Covid-19. Decizia CNSU

carantina

Reguli noi pentru carantinarea persoanelor bolnave de Covid-19. Decizia CNSU

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, o hotărâre privind abrogarea unei decizii luate de CNSU la sfârşitul lunii ianuarie referitoare la regulile de aplicare a carantinei în contextul pandemiei de COVID-19.

Decizia vine după ce Guvernul României a decis să nu mai prelungească starea de alertă după 8 martie.

„Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă”, se arată în hotărârea adoptată marţi.

Vor dispărea controalele la persoanele izolate

Alexandru Rafila a spus marţi că izolarea persoanelor diagnosticate cu Covid rămâne necesară şi după ridicarea restricţiilor, dar vor dispărea controalele pe care autorităţile le făceau până acum pentru verificarea respectării deciziilor de izolare.

„Izolarea unei persoane simptomatice este normală, aceeaşi recomandare o avem şi pentru alte afecţiuni, şi dacă ai gripă, te izolezi”, a spus ministrul Sănătăţii, precizând că izolarea nu este dublată de control.

„Asta nu înseamnă că trebuie să împrăştiem infecţia, izolarea este esenţială şi pentru o vindecare mai rapidă”, a mai spus Rafila.

Întrebat dacă izolarea mai este obligatorie, cum a fost până acum, Alexandru Rafila a răspuns: „În momentul în care cineva are un diagnostic pozitiv, automat se izolează şi primeşti concediu medical. Să respecţi condiţia izolării, nu trebuie să vină cineva să te controleze, e o măsură de bun simţ. Dacă un copil este simptomatic, nu îl trimiţi la şcoală”, a afirmat el.

Ultimele stiri

  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Exit mobile version