Cauta

Numărul județelor care impun purtarea măștii continuă să crească

Ce a pățit o profesoară care nu a purtat mască, deși i s-a atras atenția

Tot mai multe județe adoptă măsuri suplimentare în lupta contra răspândirii noului coronavirus, principala fiind impunerea purtării măștii de protecție și în spații publice deschise, nu doar în cele închise și în transportul public în comun.

Mai nou, s-a aflat că autoritățile din Bistrița-Năsăud, în speță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie. Din câte arată cele mai recente date făcute publice, joi, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), pe raza acestui județ au fost confirmate 927 de cazuri de persoane confirmate cu noul coronavirus.

Mai exact, pe raza județului din nordul țării purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura devine obligatorie în spaţiile publice deschise în care există aglomerări de persoane. Și anume în ”pieţe, târguri, oboare (pieţe agroalimentare, târguri de produse tradiţionale, târguri de maşini, vânzare de produse în aer liber şi alte asemenea), precum şi în zonele de îmbarcare şi aşteptare (staţii de autobuz, de autocar, peroane din gări şi autogări, platforme industriale)”, din câte a transmis Prefectura locală, joi, într-un comunicat.
Măsura nu se aplică și copiilor care nu au împlinit vârsta de 5 ani și nici persoanelor care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută).

Măsură similară și în Cluj

Recent, se aflase că CJSU-ul local hotărâse ca în întreg județul Cluj să se aplice o măsură similară, din data de 8 august 2020, ora 00.00.

De la momentul în cauză, toți oamenii cu vârsta de peste 5 ani trebuie să își acopere nasul și gura cu o mască de protecție, dacă participă la ”întruniri de natura activităților culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje și adunări cu caracter religios”, din câte au informat autoritățile locale.

Joi au fost anunțate 1.345 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Datele oficiale prezentate de GCS indică faptul că până la data de 6 august, pe teritoriul României ”au fost confirmate 57.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și că ”28.992 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.639 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version