Cauta

Ministrul Tătaru, anunț pesimist: ”Vom avea o creştere progresivă” – VIDEO

Ministrul Tătaru, anunț pesimist (foto: Facebook/Guvernul României)

Aflat la Lețcani – Iași în a treia zi la rând în care România are peste 4.000 de noi cazuri COVID depistate în decurs de 24 de ore, Nelu Tătaru a dat de înțeles că nici zilele următoare nu se anunță mai ușoare, din acest punct de vedere.

”Rămânem în același registru al creşterii de cazuri noi. După cum se poate vedea, sunt aceleaşi judeţe şi Municipiul Bucureşti în care avem o creştere a transmiterii în comunitate. Vom avea o creştere progresivă şi în următoarele zile, în măsura în care restricţiile impuse de acum două zile şi cele de luni, cele cu evenimentele private, ar trebui să îşi facă efectul în următoarele 2-3 săptămâni, dar ține foarte mult de fiecare dintre noi”, a anunțat Tătaru.

Întrebat despre valul doi al epidemiei COVID, la care s-a făcut referire în ultima perioadă, ministrul a dat un răspuns neașteptat, în primă fază. ”Cred că noi am lipit toate valurile în acest moment. În contextul în care Europa a intrat în valul doi, noi neieșind din valul unu l-am prins și pe al doilea. Nu, suntem într-un moment în care avem o creștere a numărului de cazuri și care în contextul european al valului doi ne lipim și noi acolo”, a anunțat ministrul Sănătății.

Cum arată cifrele anunțate vineri, 16 octombrie

Din datele comunicate oficial vineri, de către reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS),în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). De asemenea, au fost raportate 75 de decese și s-a anunțat că la Terapie Intensivă sunt 726 de pacienți confirmați cu noul coronavirus.

De asemenea, se știe că până la data de 16 octombrie, în România au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version