Cauta

Ministrul Bode promite clarificări: Este anormal să porţi mască în momentul în care te plimbi prin parc

Ministrul Bode promite clarificări: Este anormal să porţi mască în momentul în care te plimbi prin parc - Ziarul National

Ministrul Bode promite clarificări: Este anormal să porţi mască în momentul în care te plimbi prin parc (sursa foto: Facebook)

Una dintre măsurile dispuse de autorități cu scopul de a se limita pe cât de mult posibil răspândirea noului coronavirus vizează purtarea măștii de protecție.

Mai nou, ministrul de Interne promite clarificări cu privire la condițiile în care se impune purtarea măștii de protecție în spațiul public.

”Vom veni cu acel ordin comun – ministrul Afacerilor Interne, ministrul Sănătăţii – astăzi, cel mai târziu mâine de dimineaţă, dar eu cred că în cursul zilei de astăzi, în care vom explica exact care sunt excepţiile. Pentru că este anormal să porţi mască în momentul în care te plimbi prin parc, este anormal să porţi mască în momentul în care participi împreună cu zece prieteni, maxim, cum prevede legea, la o activitate sportivă”, a declarat Lucian Bode, în prima parte a zilei de luni.

Oficialul guvernamental aflat în fruntea Ministerului de Interne și, interimar, la șefa Ministerului Justiției a lăsat să se înțeleagă că aspectele ce țin de purtarea măștii pe stradă vor fi lămurite.

”Vom clarifica exact ce înseamnă portul măștii pe stradă. (…) Pentru că atunci când te plimbi singur pe stradă, într-un loc care nu este aglomerat nu cred că este obligatoriu să porți mască”, a punctat ministrul de Interne.

Ce spusese premierul Cîțu

Pe de altă parte, după ce a fost, duminică, 3 octombrie, la Centrul de vaccinare din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, pentru a se vaccina cu doza a treia de vaccin împotriva COVID-19, premierul fusese întrebat pe acest subiect al purtării măștii în aer liber.

Iată dialogul purtat cu presa:

”Reporter: Dar, pe de altă parte, dacă îmi permiteți, s-a creat un oarecare haos – dacă îmi permiteți termenul – în ultimele zile, pentru că vineri seară Prefectura a venit cu un comunicat prin care…

Florin Cîţu: Corect, este adevărat, pentru că aveau…

Reporter: … ulterior au revenit și acum există o confuzie referitoare la masca de protecție în aer liber /…/

Florin Cîţu: Nu este nicio confuzie. Masca de protecție în aer liber la peste 6 la mie este obligatorie, nu este niciun fel de confuzie.

Reporter: În comunicatul dat seara trecută și în hotărârea adoptată de Prefectură este specificat următorul lucru: că este obligatorie masca de protecție în spații deschise, piețe, târguri, talciocuri, spații /…/

Florin Cîţu: Deci spații deschise.

Reporter: Nu este acea prevedere ca în CNSU, ca în hotărârea CNSU cu peste 6 la mie.
Florin Cîţu: Spații deschise sunt spații deschise, aglomerate și așa mai departe.”

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Alege ce citesti
  • UPDATE Daniel David și-a dat demisia de la Educație. Cine are cele mai mari șanse la preluarea portofoliului
  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Exit mobile version