Cauta

Milioane de doze de vaccin se strică în depozite. Ce faceți cu ele?

Florin Cîțu, artizanul celor mai păguboase contracte încheiate de statul român

România are în acest moment peste șapte milioane de doze de vaccinuri anti-Covid în depozite, care vor expira în următoarea perioadă. Ritmul de vaccinare a populației a scăzut la circa 11.000 de doze pe săptâmână, ceea ce înseamnă că abia în 13 ani se vor epuiza stocurile, în condițiile în care termenul de valabilitate a vaccinurilor este de șase luni.

România are acum depozitele ticsite cu vaccinuri anti-Covid, pe care nu le mai vrea aproape nimeni. Cele mai multe dintre cele 7 milioane de doze sunt produse anul trecut, iar termenul de expirare se apropie vertiginos.

Potrivit raportărilor Institutului Național de Sănătate Publică, în săptămâna 28 martie-3 aprilie 2022, s-au administrat, în total, doar 11.637 de doze. Dintre acestea, cele mai multe au fost doze de rapel, 7.079, doza a II-a, 3.026, și doar 1.532 de români s-au vaccinat cu prima doză. Și dacă s-ar păstra acest ritm de vaccinare, deși se prevede o scădere a acestuia, pentru a consuma cele șapte milioane de doze de vaccin din stocurile existente în acest moment, este nevoie de 13 ani, la un termen de valabilitate a acestora de șase luni. Ce se va întâmpla cu aceste doze, plătite cu bani grei de la bugetul de stat, nimeni din Guvern nu poate să spună.

Singurul semnal că situația este gravă a fost publicarea de către Executiv a stocurilor, a dozelor contractate și a facturilor plătite, dar și a celor restante. Sigur că mișcarea s-a dorit a fi un ghiont dat fostului președinte al PNL, Florin Cîțu, căruia i se pregătea, în acele momente, debarcarea. Despre contractele care obligă România la achiziții de 80 de milioane de doze de vaccin pentru o populație eligibilă de 16 milioane de persoane, nimic concret din partea Guvernului. Se spune că revocarea din funcția de ministru al Finanțelor a lui Alexandru Nazare de către Florin Cîțu a fost făcută exact pe acest motiv, omul nu a vrut să semneze asemenea contracte aberante, cu iz penal. Dar nu a fost nicio problemă, și le-a asumat Cîțu, iar DNA a început o cercetare in rem a faptei, pe care, cu siguranță, nu o va finaliza vreodată.

Și săraci, și cu banii luați

În timp ce românii se zbat să supraviețuiască, loviți crunt de sărăcie, statul român își permite să arunce miliarde de euro. Pentru că aceasta va fi soarta vaccinurilor anti-Covid, să fie distruse, așa cum a fost distrus și milionul de doze de vaccin AstraZeneca, ieșit din termenul de valabilitate. Bătaie de vaccinuri nu există nici la nivel mondial, astfel că și încercările disperate ale Guvernului de a le dona, ca să lase impresia de ajutor umanitar, se lovesc de refuzul statelor din întreaga lume. Mai mult, în afara celor peste 7 milioane de doze înghesuite prin depozite, România s-a obligat, prin contractele lui Florin Cîțu, să mai cumpere încă 50 milioane de doze. Și acelea vor fi cumpărate cu sacrificiul românilor, iar vaccinurile vor ajunge tot la gunoi.

Apar alte vaccinuri

Așa cum anunța și Comisia Europeană, acum UE investește sume uriașe în cercetare, pentru dezvoltarea unui alt vaccin anti-Covid, mai eficient. Acest lucru nu înseamnă însă că acele contracte asumate de Florin Cîțu nu trebuie onorate. Atitudinea actualului Guvern de a băga gunoiul sub preș este însă inacceptabilă. Cel care a făcut această achiziție nesăbuită, care ruinează țara, ar trebui să răspundă în fața legii. Totodată, actualul Guvern trebuie să facă demersuri la nivelul UE pentru a încerca măcar să rezilieze aceste contracte, dat fiind că pandemia se apropie de sfârșitul oficial, iar România este la un pas de a se declara liberă de Covid, la ritmul în care scad cazurile, internările și decesele.

Ultimele stiri

  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • Exit mobile version