Cauta

Ludovic Orban trimite asimptomaticii acasă: „Să nu mai vină la spital”

Ludovic Orban

Ludovic Orban trimite asimptomaticii acasă: „Să nu mai vină la spital” / foto: G4Media

Bolnavii de Covid-19 care nu prezintă simptome specifice bolii urmează să se trateze de acasă, pentru a nu sufoca spitalele. Aceasta este soluția pe care au găsit-o oficialii din Guvern.

Primul care a propus-o este ministrul Sănătății Nelu Tătaru. Acesta a anunțat vineri că va schimba regulile, tocmai pentru a nu sufoca sistemul de sănătate. Este susținut de premierul Ludovic Orban, care vrea ca persoanele infectate cu noul coronavirus, dar care sunt asimptomatici, să nu mai fie obligate să vină la spital pentru a le fi evaluată starea de sănătate.

„Crescând numărul de cazuri, dacă toţi cei care sunt infectaţi cu Covid se duc la spital, există un timp de aşteptare. Vă spun de ieri de la Direcţia de Sănătate Publică, aveam 150 de persoane diagnosticate cu Covid, care încă nu puteau avea acces şi trebuiau programate într-un timp de 24 de ore pentru evaluarea stării de sănătate. Pentru că evaluarea stării de sănătate nu înseamnă în mod obligatoriu analize.

Se face o evaluare dacă persoana nu are simptome, nu e necesar, de exemplu, să faci radiografie pulmonară, este decizia pe care o ia medicul care evaluează starea de sănătate. Şi aici pentru a permite spitalelor să primească cazurile care într-adevăr necesită şi o evaluare şi un tratament sub supraveghere medicală în spital, cei care nu au simptome pot să li se facă evaluarea stării de sănătate fără să se deplaseze până la spital”, a declarat Ludovic Orban.

În cazul unui astfel de pacient testat pozitiv cu noul coronavirus, dar care nu are posibilitatea de a sta separat de familie, se impune internarea lui în unul dintre spitalele Covid-19. „Dacă nu au unde să se izoleze şi dacă doresc să fie trataţi în spital, trebuie trataţi în spital. Dar noi ştim că foarte mulţi, dacă vă uitaţi la date, sunt foarte mulţi care preferă să se trateze fiind în izolare în domiciliu sau la o altă locaţie”, a mai spus Ludovic Orban.

Aproape 10.000 de români internați cu Covid-19

În prezent, în unitațile sanitare destinate tratării celor infectați cu Covid-19 sunt internate 9.365 de persoane, excluzându-i pe cei care sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă. În acest unități sanitare sunt aproximativ 12.000 de paturi. În secțiile de Terapie Intensivă sunt în acest moment 628 de pacienți, iar totalul de locuri este de 1.050.

Autoritățile iau din nou măsuri, situația devine tot mai îngrijorătoare, avem 15 județe, plus capitala, în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile și raportate la mia de locuitori depășește 1,5. Bucureștiul stă cel mai rău, 2,66 este coeficientul, urmează Alba, cu 2,35 și Vâlcea, cu 2,32, potrivit informațiilor oferite de autorități.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version