Cauta

Italia: avalanșă de concedii medicale după impunerea permisului Covid

Italia a înregistrat aproape 95.000 de concedii de boală în ultima săptămână, odată cu intrarea  în vigoare a permisului de sănătate obligatoriu pe 15 octombrie.

Toți angajații din țară sunt acum obligați să prezinte acest document înainte de a intra la serviciu, o măsură care este o extindere a „permisului verde” introdus în august.

Potrivit cifrelor transmise AFP,  din 15 octombrie au fost eliberate 94.113 concedii medicale de către medicii curenți față de 76.836 cu o săptămână mai devreme, în creștere cu aproximativ 28%.

Presa din peninsulă vorbește de “un salt suspect”, care a determinat Ordinul medicilor italieni să-i avertizeze pe membrii săi asupra consecințelor, și în special a sancțiunilor, pentru emiterea de certificate în afara normelor, după ce au fost semnalate unele cazuri.

Asociațiile medicale au declarat că permisele de sănătate “s-au acordat numai după o întâlnire față în față, așa cum prevede legea”, respectându-se toate regulile.

Angajații care refuză să se conformeze suportă o suspendare a salariului, dar prezentarea unui concediu medical le permite să-și păstreze remunerația. Aproape 3 milioane de muncitori italieni riscă să li se refuze accesul la locurile de muncă.

Ivano Russo, directorul general al Confederației Generale Italiene pentru Transporturi și Logistică, a declarat recent că dintr-un total de 900.000 de șoferi de camioane, curieri și lucrători din depozite, „între 25 și 30%” nu dețin permis de sănătate.

Guvernul premierului Mario Draghi a apărat permisul de sănătate ca o modalitate de a evita blocaje suplimentare în Italia, una dintre țările europene cele mai afectate de pandemie. Virusul a ucis peste 130.000 de oameni și a scăzut PIB-ul cu 8,9% în 2020.

Țara își revine treptat: programul de vaccinare a menținut ratele de infecție scăzute, iar economia italiană este de așteptat să înregistreze o creștere de 5,8% în acest an, potrivit ultimelor prognoze ale FMI.

Ultimele stiri

  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • Exit mobile version