Cauta

Din toamnă, vaccin nou și stare de alertă. Ministerul se plânge că nu poate impune masca

Se întoarce masca, din septembrie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță introducerea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun din septembrie, însă se plânge că măsura nu poate fi obligatorie. Și asta pentru că nu mai este stare de alertă, pe care Guvernul va trebui să o instituie. Tot din toamnă vom avea un nou vaccin, pe care va trebui să-l comandăm, însă despre eficiența acestuia nu se știe mai nimic.

Exact cum am preconizat, țările europene au primit ordinul să se pregătească, din toamnă, pentru noi restricții. Este însă foarte greu de presupus că oamenii se vor supune ca și până acum, pe fondul adâncirii crizei economice, energetice și alimentare de pe toate continentele. Probabil că introducerea restricțiilor de circulație și impunerea distanțării fizice au ca scop ținerea sub control a mișcărilor sociale, care deja se manifestă în multe părți ale Europei și ale lumii. Cert este că, fără o gravitate a cazurilor de Covid și fără un număr de decese care să stârnească îngrijorare, complianța la măsurile pregătite va fi zero. În România, autoritățile raportează o dublare a numărului de cazuri, pe fondul dublării numărului de teste. Spitalizările au crescut și ele, însă, așa cum ne-au informat medicii, pacienții sunt internați cu alte boli, iar tratarea Covid-ului nu mai este o problemă. Chiar și numărul ușor crescut al deceselor nu are relevanță, având în vedere că acestea au survenit din cauza comorbidităților, nu a virusului SARS-Cov-2. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că, din septembrie, masca trebuie introdusă în mijloacele de transport în comun, deși același ministru consideră că numărul cazurilor va scădea în a doua jumătate a lunii august. ”Nu avem pârghia pentru a instaura obligativitatea măștii de protecție. Ea a fost posibilă doar pe perioada stării de alertă. Eventuala impunere a unei astfel de măsuri excede cu mult competența Ministerului Sănătății”, a declarat Alexandru Rafila.

Vin alte vaccinuri

În acest moment, România are ticsite prin depozitele frigorifice peste 8 milioane de doze de vaccinuri Covid, din care abia se mai consumă 400 pe săptămână. Din octombrie, însă, autoritățile au anunțat că trebuie să achiziționăm altele, așa-zis adaptate noilor variante. Despre vaccinurile adaptate nu se știe mai nimic. Nici dacă opresc transmiterea, nici dacă stopează formele grave și decesele. Numai că forme grave ale variantei Omicron și ale subvariantelor nu există și vaccinul nu are cum să intervină aici. Iar decesele se produc din cauza comorbidităților grave, astfel că și o simplă răceală sau viroză este prea mult pentru un organism cu sistemul imunitar la pământ. Ce nu a comunicat Ministerul Sănătății este câte doze din noul vaccin va comanda, având în vedere apetența scăzută pentru vaccinare a românilor. Mai mult, nimeni nu spune cu ce vine în plus acest vaccin și de ce nu apare pe piață cea de-a doua generație de vaccinuri, care ar oferi, prin stimularea imunității celulare, o perioadă de protecție de ani de zile, și nu de două luni, ca în cazul produselor actuale.

Începe isteria valurilor

Prin Europa și prin SUA, cercetătorii de serviciu ies la rampă și anunță valuri din ce în ce mai periculoase, deși nimic din manifestarea acestei ultime variante Covid nu anunță așa ceva. Ceva probleme, deși acestea nu copleșesc sistemul medical, au țările cu procente de vaccinare de peste 80%, unde vaccinații sunt depistați pozitiv aproape din două în două luni și ajung, de multe ori, la ATI sau pe lista decedaților. În rest, dacă testările Covid nu s-ar mai face și nu s-ar mai raporta, ar fi liniște, iar valurile ar ieși din vocabularul autorităților.

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version