Cauta

Coronavirus, 6 septembrie. Peste 1.100 de cazuri noi în România. Câte teste s-au făcut

Coronavirus, 6 septembrie. Peste 1.100 de cazuri noi în România. Câte teste s-au făcut - Ziarul National

Grupul de Comunicare Strategică a transmis cele mai recente cifre cu privire la situația cazurilor COVID la nivel național.

Astfel, s-a aflat că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și că bilanțul actualizat indică faptul că până la data de 6 septembrie, la nivel național au fost confirmate 95.014 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Conform GCS, ”40.307 pacienți au fost declarați vindecați și 12.228 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”, iar ”distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”.

Câți oameni sunt la ATI

Conform autorităților, din totalul celor 7.287 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 474 sunt internate la Terapie Intensivă – ATI.

Mai mult, datele actualizate indică faptul că până la data de 6 septembrie, la nivel național, au fost prelucrate 1.938.491 de teste COVID. ”Dintre acestea 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.021 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.850 la cerere”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Alte 43 de persoane au murit

De la precedenta raportare s-a aflat că, din păcate, bilanțul deceselor în cazul pacienților diagnosticați cu infecție cu COVID-19 a crescut până la 3.893 de persoane. Duminică, GCS a anunțat că ”în intervalul 05.09.2020 (10:00) – 06.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Timiș, Vrancea, Ilfov și București”.

Datele oficiale arată că 40 dintre pacienții care au pierit aveau comorbidități, respectiv și alte probleme de sănătate.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Întâlniri confidențiale!
  • Ordinul de la Paris: Pahonțu, executat!/„Sistemul” se rescrie
  • 76.000 de hectare de terenuri agricole din proprietatea statului, sacrificate pentru parcuri eoliene și fotovoltaice
  • Cum a reușit Trump să schimbe Europa
  • PSG-Flamengo, finala Cupei Intercontinentale!
  • Bull market sau bear market: cum se identifică ciclurile bursiere?
  • Acordul România – Austria sau MAREA TRĂDARE NAȚIONALĂ!
  • Colegul lui Drăgușin dezvăluie de ce se droga cu gaz ilariant
  • Urșii au invadat jumătate din suprafața țării. Cercetătorii români cer reducerea animalelor sălbatice
  • Exit mobile version