Cauta

Coronavirus, 19 noiembrie. Încă o zi cu peste 10.000 de cazuri noi raportate în România

Coronavirus, 19 noiembrie. Încă o zi cu peste 10.000 de cazuri noi raportate în România (sursa foto: Facebook)

Cifrele oficiale venite, joi, de la Grupul de Comunicare Strategică arată că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Și că bilanțul actualizat indică faptul că în România au fost confirmate, până la data de 19 noiembrie, 393.851 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 269.590 de pacienți au fost declarați vindecați. Autoritățile transmit, totodată, faptul că ” distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.334 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.”

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

sursa foto stirioficialero

1.131 de pacienți la Terapie Intensivă

De asemenea, din informarea de joi rezultă că din totalul celor 13.447 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare, 1.131 se află în grija cadrelor medicale de la Terapie Intensivă – ATI.

Totodată, cifrele actualizate cu privire la testarea pentru COVID arată astfel: ”până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.808.279 teste. Dintre acestea, 36.963 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.009 la cerere.”

Încă 167 de oameni au pierit

În intervalul 18.11.2020 (10:00) – 19.11.2020 (10:00) au fost raportate 167 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Conform datelor oficiale, este vorba despre 91 bărbați și 76 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus care fuseseră internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acești pacienți, 160 aveau comorbidități, adică se confruntau și cu alte probleme medicale.

Din cifrele oficiale rezultă că până astăzi, 9.596 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version