Cauta

Coronavirus, 16 octombrie. Încă o zi cu peste 4.000 de cazuri. Record de pacienți la ATI și 75 de decese

Coronavirus, 16 octombrie. Încă o zi cu peste 4.000 de cazuri. Record de pacienți la ATI și 75 de decese (sursa foto: Facebook)

Cele mai recente cifre venite în urmă cu scurtă vreme de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) stârnesc din nou îngrijorare în rândul românilor care urmăresc raportările oficiale, pentru a afla situația cazurilor COVID la nivel național.

Astfel, pentru a treia zi consecutiv, în România au fost raportate peste 4.000 de cazuri noi, la nivel de 24 de ore. Vineri, GCS a anunțat că, față de precedenta raportare, au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Astfel, până la data de 16 octombrie, în România au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.

”Informațiile referitoare la incidența cazurilor cumulate la 14 zile, calculate de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor care au depășit pragul de 1,5 urmează să fie transmise imediat ce vor fi centralizate”, transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 742 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, arată statistica de vineri.

Nou record la ATI

După ce joi fusese anunțat faptul că sunt 721 de persoane cu COVID internate la ATI, această cifră a crescut între timp. ”În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838. Dintre acestea, 726 sunt internate la ATI”, se arată în raportarea oficială comunicată vineri, 16 octombrie.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.800.912 teste COVID. Dintre acestea, 30.325 au fost făcute în ultimele 24 de ore, 18.337 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.988 la cerere. ”De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 106 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 octombrie”, menționată sursa citată.

Alte 75 de decese raportate

Cifrele din dreptul deceselor în cazul persoanelor diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au ajuns, până vineri, la 5.749.

În intervalul 15.10.2020 (10:00) – 16.10.2020 (10:00) au fost raportate 75 de decese. Este vorba despre 43 bărbați și 32 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus care fuseseră internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Toți acești pacienți aveau comorbidități, conform GCS.

Ultimele stiri

  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Exit mobile version