Cauta

Când se va încheia „faza acută” a pandemiei

Lumea ar putea pune capăt „fazei acute” a pandemiei până la sfârșitul anului 2021, potrivit unui fost consilier medical de la Casa Albă.

Dr. Richard Hatchett, director executiv al Coaliției pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei, a declarat că este posibil să se pună capăt celui mai rău focar global prin vaccinare în masă în acest an. Dar va fi „una dintre cele mai complicate operațiuni logistice” întreprinse vreodată. Organizația sa, fondată la Davos și cu sediul la Oslo, speră să vadă între patru și șase miliarde de persoane vaccinate în următoarele nouă luni. „Dacă putem pune capăt fazei acute a pandemiei prin protejarea celor mai vulnerabili, virusul va continua să circule până când vom vaccina aproape toată lumea”, a spus  Hatchett, care a servit în administrațiile Obama și Bush ca director de pregătire medicală la National Personal. Fostul consilier medical a vorbit la o conferință virtuală organizată de Hope Consortium, un grup logistic din Abu Dhabi înființat pentru a livra vaccinuri pe tot globul. Pe de altă parte, Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) a afirmat că ridicarea prematură a restricțiilor a dus la intensificarea bruscă a epidemiei în Statele Unite. „Am spus de multe ori, la revenirea de la un vârf accentuat, când se ajunge la un punct de la care începe plafonarea, odată ce rămânem pe platou, există pericolul real de creştere bruscă. Şi din nefericire asta începem să vedem”, a explicat el la postul de televiziune CBS, comparând situația din SUA cu cea din Europa, unde „mai multe ţări au ajuns la un platou, după care au început să revină”, mai ales din cauza noilor variante de virus, considerate mai periculoase.

Ultimele stiri

  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Exit mobile version