Cauta

Campania de vaccinare antiCovid. Rafila, acuzații teribile! Bătrânii sunt victimele!

Rafila aduce în discuție o strategie de speriat în privința campaniei de vaccinare! Bătrânii, principalii vizați (foto: Facebook)

În condițiile în care în România campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început din 27 decembrie anul trecut, iar recent se aflase ce anume pregătește Guvernul în privința intensificării campaniei de comunicare, cu accent pe mesaje ”mai personale și cu mai multe emoții” (VEZI AICI), profesorul Alexandru Rafila a adus în discuție o situație ce ar ține de ”tabăra” opozanților acestei campanii.

Și anume că ar exista încercări de a se ajunge la persoane vârstnice, cu recomandarea de a nu se imuniza. ”De fapt, deja cei care se opun acestei campanii de vaccinare au translatat mesajul. Prima dată au spus că vor apărea reacții adverse groaznice – au văzut că nu apar, în lume sunt milioane de persoane care s-au vaccinat deja – și au început să spună că peste 10, 20 de ani vor apărea problemele. Generează o frică, o teamă.

Există persoane care se deplasează la domiciliul unor persoane vârstnice, bat la ușă și le recomandă să nu se vaccineze. Există și astfel de situații. Mi-a povestit și mie cineva. Nu știu cât este de extinsă, dar din moment ce există inițiativă, ea este generată probabil de o înțelegere, de o decizie, undeva, care propagă o astfel de situație”, a declarat Rafila, vineri seară, citat de digi24.ro.

Totodată, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a declarat că, în opinia sa, încrederea va fi generată de ”vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane și constatarea că aceste reacții adverse nu există sau sunt foarte puține”.

Câți oameni au fost deja vaccinați în România

Din datele oficiale cel mai recent comunicate, aferente situației din 8 ianuarie, rezultă că din 27 decembrie începând, în România au fost vaccinate în total împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech 92.706 de persoane, dintre care 16.306 în ultimele 24 de ore.

De asemenea, la nivel de reacții adverse, pe platforma vaccinare-covid.gov.ro s-au comunicat următoarele:

Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 314, dintre care:
– 311 reacții comune și minore, dintre care: 129 reacții locale cu durere la locul injectării;

– 182 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Ultimele stiri

  • O zi din viața unei campioane mondiale la 10 ani: Ilinca Bendeac, simbol al excelenței în dans, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Crin Antonescu iese la atac: „Băsiștii și post-băsiștii „rezişti” fac scandal la catafalcul cu onoruri de stat”/Ce îi reproșează lui Nicușor Dan
  • Rafalele violente de vânt din Grecia au blocat în porturi feriboturile care merg în insule populare vizate de turiști
  • 11 ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu: Ce s‑a întâmplat cu autorii Dosarului ICA
  • Criză în coaliție. Conducerea PSD, convocată în ședință/Ce a anunțat Grindeanu
  • Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Anastasiu. S-a întâmplat la aproape două săptămâni de la anunțul său că pleacă din Guvern
  • Trump s-a răzgândit! Spune că va întâlni cu Putin şi fără ca liderul rus să promită că va discuta cu Zelenski: „Voi face tot ce pot pentru a…”
  • Ședință la Palatul Victoria/Urmează să fie aprobat un proiect de lege privind plata pensiilor private
  • VIDEO. Peste 30 de percheziții în București și în patru județe, într-un dosar de proxenetism/10 persoane, duse la audieri
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version