Cauta

Alexandru Rafila vine cu vești bune despre evoluția pandemiei în România

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila vine cu vești bune despre evoluția pandemiei în România

România a ajuns să raporteze în prezent sub 200 de cazuri noi de Covid-19. Alexandru Rafila spune că această situație este legată de transmiterea comunitară.

Reprezentantul României la OMS anunță că am ieșit din situația în care vorbeam de o transmitere comunitară a bolii. Medicul consideră că cifrele legate de noile îmbolnăviri cu Covid-19 în această perioadă indică o transmitere sporadică a virusului.

În același timp, profesorul atrage atenția asupra faptului că în situaţia în care România vor ajunge noile tulpini ale virusului, mai contagioase, s-ar putea reveni la o transmitere comunitară a infecţiei din toamnă.

„La 130-150 de cazuri nu mai e transmitere intercomunitară a infecției în România. Chiar dacă cifrele sunt subevaluate, 500 de cazuri pe zi la nivel național nu înseamnă transmitere comunitară, e una sporadică. Trebuie să înțelegem că în România au circulat mai puțin variantele mutante, cu excepția variantei din Marea Britanie.

O posibilă transmitere comunitară a infecţiei din toamnă

Dacă încet-încet apar cazuri cu o variantă cu transmisibilitate mai mare, de exemplu varianta indiană are 40-50% transmisibilitatea mai rapidă decât varianta clasică, atunci putem să spunem că reapare transmiterea comunitară.”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.

Specialistul susține că trebuie să continuăm „să pledăm pentru vaccinare, să o facem țintit”. În mediul rural nu se vaccinează, asta e realitatea și cred că în această vara am putea să facem în așa fel încât autoritățile să găsească cheia parteneriatului cu autoritățile locale încât în mediul rural să înceapă să existe interes pentru vaccinare.”, a adăugat Rafila.

Duminică, România a raportat 121 de cazuri noi de Covid-19.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version