Cauta

Agenția Medicamentului: Reacții adverse mortale la vaccinul Johnson

Vaccinul Johnson este autorizat, dar cu monitorizare specială

Vaccinul anti-Covid Johnson&Johnson, cu denumirea europeană de Janssen, distribuit medicilor de familie pentru imunizarea populației generale, are efecte adverse fatale. Avertismentul le-a fost trimis medicilor de familie chiar de către Agenția Națională a Medicamentului, care le-a solicitat acestora supravegherea vaccinaților în primele trei săptămâni de la administrarea dozei.

Medicii de familie vor fi obligați să-i informeze pe românii care doresc să vină la cabinetele lor pentru a primi doza unică de vaccin anti-Covid Johnson&Johnson despre efectele adverse ale acestuia, care includ cazuri severe de tromboze, chiar cu evoluție fatală. ”Apariția trombozei în asociere cu trombocitopenie, în unele cazuri însoțite de sângerare, a fost observată foarte rar după vaccinarea cu Covid-19 Vaccine Janssen. Această asociere include cazuri severe de tromboză venoasă cu localizări neobișnuite, cum ar fi tromboza de sinus venos cerebral, tromboza venoasă în teritoriul splanhnic, precum și tromboza arterială, concomitent cu apariția trombocitopeniei. Unul din cazuri a avut evoluție fatală.

Aceste cazuri au apărut în primele trei săptămâni de la vaccinare, cele mai frecvente la femei cu vârsta sub 60 de ani”, se arată în avertizarea trimisă de Agenția Națională a Medicamentului către medicii de familie. Danemarca a fost prima țară care a refuzat autorizarea vaccinului Johnson & Johnson Covid-19, la începutul acestei luni, autoritatea națională din această țară ajungând la concluzia că beneficiile utilizării acestui produs nu depășesc riscurile de a provoca un posibil efect secundar, o tromboză rară legată de injectarea serului, la persoanele care primesc vaccinul. De altfel, Danemarca a fost tot prima țară care a interzis, în aprilie, utilizarea vaccinului AstraZeneca, tot din cauza reacțiilor adverse severe ale acestuia.

Femeile sub 60 de ani, cele mai expuse

Potrivit Agenției Naționale a Medicamentului, medicii trebuie să știe că, după administrarea vaccinului Johnson & Johnson Covid-19, a fost observată foarte rar apariția trombozei în asociere cu trombocitopenie, în unele cazuri însoțită de sângerare, o relație de cauzalitate cu vaccinul fiind considerată plauzibilă. ”Aceste cazuri au apărut în primele trei săptămâni de la vaccinare, cele mai frecvente fiind la femei cu vârsta sub 60 de ani și nu au fost identificați până în prezent factori de risc specifici.

Profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să fie atenți la semnele și simptomele tromboembolismului și/sau ale trombocitopeniei, iar persoanele vaccinate trebuie instruite să solicite imediat asistență medicală în cazul în care, după vaccinare, dezvoltă simptome de tromboembolism și/sau trombocitopenie. Apariția trombozei în asociere cu trombocitopenie necesită o abordare terapeutică specializată, tocmai de aceea trebuie consultate protocoalele terapeutice aplicabile și/sau trebuie consultați medici specialiști hematologi pentru a diagnostica și trata această afecțiune”, se arată în comunicarea Agenției Naționale a Medicamentului către profesioniștii din sănătate.

Vaccinul, monitorizat de autoritățile europene

Vaccinul COVID-19 Vaccine Janssen (Johnson & Johnson) face obiectul unei monitorizări suplimentare, iar acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informații referitoare la siguranță, a transmis Agenția Națională a Medicamentului, care a făcut apel la profesioniștii din domeniul sănătății să raporteze orice reacții adverse suspectate. ”Persoanele vaccinate trebuie instruite să solicite imediat asistență medicală în cazul în care, după vaccinare, prezintă simptome precum dificultăți de respirație, dureri toracice, tumefierea unui membru inferior sau dureri abdominale persistente. În plus, orice persoană cu simptome neurologice, inclusiv cefalee severă sau persistentă sau vedere înceţoşată după vaccinare, sau care prezintă echimoze/peteșii în afara locului de administrare a vaccinului după câteva zile, trebuie să solicite imediat asistenţă medicală”, mai precizează Agenția Națională a Medicamentului.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version