Cauta

Multinaționalele, taxate cu 15% din profit. Surpriză, unde ajung banii și cine pierde!

Multinaționalele, taxate cu 15% din profit. Surpriză, unde ajung banii și cine pierde! - Ziarul National

Profitul multinaționalelor, impozitat cu 15%. Anunțul făcut de Ministrul de Finanțe

România, prin vocea ministrului Finanțelor, salută cu voioșie decizia luată de C.E., prin Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, de a supraimpozitarea multinaționalelor. Vorbim despre o taxă de 15% aplicată pe profitul corporațiilor, iar Adrian Câciu s-a și grăbit să spună că noua măsură va fi aplicată de la 1 ianuarie 2023.

Impozitul minim vizează toate grupurile mari, naţionale sau internaţionale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an şi care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

„România pregătește…”

„Am participat astăzi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliul Afaceri Economice și Financiare (Ecofin) unde am transmis un mesaj clar: România pregătește transpunerea rapidă a regulilor stabilite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind impozitarea multinaționalelor cu 15% pe profit. Ambiția noastră este să putem fi gata de a aplica acest plafon chiar începând cu 1 ianuarie 2023!”, a transmis oficialul prin intermediul paginii de Facebook.

Unde ajung banii

Consiliul Afaceri Economice și Financiare (Ecofin) a discutat marți, la Bruxelles, propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE. Miniștrii de Finanțe au fost invitați să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar și necesitatea transpunerii în legislația UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaționale agreate în Cadrul Incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activitățile globale ale multinaționalelor. Regulile vizează toate grupurile mari, naționale sau internaționale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an și care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

Adrian Câciu se așteaptă ca marile corporații care activează pe piața locală să plătească o marjă corectă de impozit, adaptată afacerilor de miliarde de euro pe care le fac în România.

Însă lucrurile sunt mai complicate de atât și se poate ajunge în situația de acum câțiva ani, când un mare colos din retail a raportat un exercițiu financiar pe minus, asta deși respectiva multinațională este cel mai important jucător din sector în țara noastră. Nu în ultimul rând, directivele OCDE lasă deschisă portița ca impozitul de 15% aplicat profitului corporațiilor să ajungă în țara în care compania este înregistrată, ocolind, astfel, sistemul fiscal din România. De fapt, presa occidentală deja scrie că țările sărace din UE nu au, deocamdată, niciun motiv de bucurie.

Ultimele stiri

  • Tratamentele de afirmare a genului, restricționate de administrația Trump: reguli dure pentru minori în SUA
  • Pașapoarte românești obținute fraudulos: 37 de percheziții, avocați și funcționari anchetați într-un dosar al Parchetului ICCJ
  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Ibrahimovic, din nou la Milan!
  • De cine depinde revenirea tranzacțiilor „Make Europe Great Again”
  • Prăpăd la MApN. Militarii pensionați și familiile lor, dați afară din locuințele de serviciu
  • Exit mobile version