AcasăAfaceriBill Gates, depășit! Cine e al doilea cel mai bogat om din...

Bill Gates, depășit! Cine e al doilea cel mai bogat om din lume

Elon MuskBill Gates, depășit! Cine e al doilea cel mai bogat om din lume

Elon Musk, fondatorul Tesla, l-a întrecut pe Bill Gates, fondatorul Microsoft în bogăţie. Aşa că Musk este acum al doilea cel mai bogat om de pe planetă, în clasamentul miliardarilor publicat de Bloomberg.

Acesta are o avere totală de 127,9 miliarde de dolari. Pandemia i-a umflat veniturile! De la începutului anului, averea lui Musk a crescut cu 100,3 miliarde de dolari, marcând un plus de 7,2 miliarde de dolari într-o singură zi prin creşterea cu 6,5% a preţului acţiunilor companiei sale de maşini electrice Tesla.

În luna ianuarie, antreprenorul american era cea de-a 35-a persoană bogată. Ascensiunea sa este atribuită companiei Tesla, care se apropie de valoarea de piață de 500 miliarde de dolari. Aproximativ trei sferturi din valoarea netă a lui Musk este alcătuită din acțiuni Tesla.

În fruntea clasamentului e Jeff Bezos

Cu o avere estimată de 182 miliarde de dolari, şeful Amazon, Jeff Bezos, rămâne în fruntea acestui clasament, Bloomberg Billionaires Index.

Pe locul al treilea în acest top al super-bogaţilor se află acum Bill Gates, cu 127,7 miliarde de dolari. Averea sa ar fi însă semnificativ mai mare dacă nu ar fi donat foarte mulţi bani, notează dpa. Musk l-a mai depășit pe Gates și în 2017.

Cofondatorul Microsoft a cheltuit mulți bani pentru descoperirea unui vaccin antiCOVID-19 anul acesta și s-a „duelat” cu Musk online după ce fondatorul Tesla s-a îndoit de datele pandemiei.

author avatar
Andreea Vlad
176 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger