Cauta

Se schimbă modul de control. Antifrauda pune tunurile pe firmele mari

ANAF-ul, decis să se apuce de controale serioase

Decizia de a trimite Antifrauda la companiile din România va fi luată, de acum încolo, la nivel central, eliminându-se, astfel, subiectivismul din teritoriu și controalele repetate la firme unde nu se depistau nereguli majore. Analizele de risc, realizate doar de organele centrale ale ANAF, vor fi singurele care vor sta la baza inspecțiilor, urmărindu-se, în principal, evaziunea fiscală și optimizările fiscale ale marilor companii.

Ministerul Finanțelor a decis să schimbe Codul de procedură fiscală, pentru a asigura creșterea veniturile colectate, obligație asumată în PNRR. Cea mai importantă măsură pare a fi aceea că firmele supuse controalelor vor fi stabilite la nivel central, pe baza unor analize de risc aprofundate.  Astfel, programele de inspecție fiscală (anuale, trimestriale, lunare) se vor realiza la nivel central, urmând a fi aplicate pentru toate organele de inspecție fiscală, în funcție de riscurile identificate și de resursa umană disponibilă în cadrul întregului aparat de inspecție fiscală.

Potrivit Ministerului de Finanțe, măsura va elimina și eventualele riscuri care ar putea influența realizarea activității de inspecție fiscală la nivel local. ”În vederea eficientizării activității de inspecție fiscală, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/plătitorilor ce vor fi supuși inspecției fiscale va fi efectuată doar de către aparatul central al ANAF, în urma unei analize de risc sau prin selecție aleatorie, cu rolul de colectare de informații cu privire la comportamentul contribuabililor/plătitorilor conformarea lor fiscal, datele contribuind la perfecționarea algoritmilor deja utilizați în cadrul analizei de risc”, se mai arată în Ordonanța de Urgență de modificare a Codului de procedură fiscală.

Frauda fiscală, pe primul plan

Abordarea pe bază de analiză de risc în ceea ce privește planificarea acțiunilor de control este o metodă cu eficiență practică dovedită, contribuind la o alocare a resurselor, astfel încât să fie maximizat rezultatul acțiunilor de control, susține Ministerul de Finanțe. În acest context, acțiunile de control desfășurate de Direcția generală antifraudă fiscală vor fi îndreptate îndeosebi asupra cazurilor în care există riscuri crescute de  evaziune fiscală, precum și de fraudă fiscală, în vederea evitării situațiilor în care acțiunile de control vizează contribuabili/plătitori cu un risc fiscal scăzut.

Totodată, Ordonanța de Urgență creează posibilitatea ca, în cadrul criteriilor generale în funcție de care se stabilește clasa/subclasa de risc fiscal, să fie avute în vedere și criterii de natură economică, astfel încât acestea să corespundă realităților economice actuale. ”Deși Codul de procedură fiscală nu definește care sunt criteriile de natură economică, acestea trebuie raportate atât cu privire la evoluția pieței în care își desfășoară activitatea contribuabilul, cât și cu privire la indicatorii economici ai contribuabilului cum ar fi: pierderile contabile repetate, acordarea sau luarea unor împrumuturi etc”, se precizează în actul normativ adoptat în ultima ședință de Guvern.

Persoanele fizice, controlate prin ”tragere la sorți”

În ce privește persoanele fizice, Ministerul de Finanțe a hotărât ca analizele de risc să se efectueze tot la nivel central. Pe de altă parte, s-a reglementat posibilitatea selectării aleatorie a persoanelor fizice pentru efectuarea unei verificări a situației fiscale personale.”Efectuarea de controale aleatorii este un instrument benefic atât sub aspectul calibrării  analizei de risc efectuată pentru stabilirea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile ale persoanelor fizice, cât și  sub aspectul impactului semnificativ în conformarea fiscală generală. Este de menționat că, într-un an calendaristic, procentul maximal de persoane fizice selectate în mod aleatoriu nu poate depăși 10% din totalul persoanelor fizice selectate pentru efectuarea verificării situației fiscale personale  în anul respectiv”, se mai arată în Ordonanța de Urgență.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version