Cauta

Restructurări în industria de apărare. Se vând activele societăților

Societățile din industria de apărare se vând pe bucăți

Guvernul a aprobat un nou plan de restructurare a IOR București, (Întreprinderea Optică Română), una dintre societățile strategice din industria de apărare. Rămasă fără comenzi de la MApN și fără finanțare de la Ministerul Economiei, societatea a acumulat datorii, devenite istorice, pe care se chinuie să le achite de ani de zile. Soluția Executivului este vânzarea activelor societății, o măsură care se va extinde în tot sectorul de apărare.

IOR București, una dintre perlele industriei de apărare, se vinde pe bucăți. Procesul a început de ceva vreme, însă MApN vrea să-l accelereze, sub pretextul nevoii de investiții pentru retehnologizare. Societatea se află la al doilea plan de reorganizare, primul desfășurându-se între 2018 și 2022, însă, fără comenzi de la MApN și fără finanțare de la Ministerul Economiei, în subordinea căreia se află, compania este condamnată la dispariție.

Noul Plan de Reorganizare și Restructurare al societății prevede continuarea vânzării unor active ale acesteia, ceea ce înseamnă, de fapt, un plan mascat de scoatere la vânzare pe bucăți. Potrivit Guvernului, valorificarea activelor disponibile se va realiza etapizat, în vederea asigurării surselor de finanțare pentru achitarea datoriilor eșalonate la plata către ANAF în baza Planului de restructurare financiară și, într-o anumită pondere, și la realizarea de investiții atât în etapa de amenajari tehnologice conforme, reabilitării spațiilor de producție și conexe, cât și utilaje/echipamente specifice aplicării tehnologiilor avansate în domeniul fabricației de opto-electronică.

”Totodată, prin valorificarea acestor active se vor reduce cheltuielile de întreținere a acestora aflate într-o stare avansată de degradare, precum și taxele aferente”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern adoptate în ultima ședință a Executivului.

Se restrânge activitatea

Una dintre măsurile din Planul de Reorganizare a IOR București este reamplasarea unor activități de producție și conexe acestora pe spatii modernizate și adaptate tehnologic la cerințele impuse de o fabricație competitivă de optronică la actualul sediu social al societății, din strada Bucovina nr. 4. Ceea ce înseamnă că activitatea se va restrânge și se va comasa doar în sediul principal, restul clădirilor fiind vândute rechinilor imobiliari, dat fiind și zona extrem de de actractivă din Capitală.

Totodată, în actul normativ mai sunt prevăzute obiective precum reorganizarea și optimizarea activităților societății, plata datoriilor catre bugetul de stat prin continuarea acțiunilor și finalizarea obiectivelor cuprinse în Planul de restructurare al obligațiilor financiare, precum și extinderea relațiilor de cooperare-colaborare cu firme partenere integratoare de sisteme. În Plan mai sunt trecute constituirea împreună cu firme externe integratoare de sisteme optronice, a unor forme de parteneriat, în vederea participării IOR S.A. la programele de înzestrare și care să beneficieze de un aport investițional tehnico-tehnologic semnificativ dar și de o piață stabilă pentru producția realizată, dar și asigurarea capacităților necesare protejării în timp real a intereselor esențiale și a siguranței naționale.

Nicio finanțare de la stat

Cu toate planurile de revitalizare a IOR, Guvernul, prin Ministerul Economiei, nu are nicio intenție de a finanța semnificativ societatea. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, sursele de finanțare pentru plata datoriilor conform graficului de eșalonare vor fi asigurate din vânzarea activelor disponibile neimplicate în activitatea de bază a societății. Iar principalul scop al Planului este ”înlăturarea oricărui risc de a intra societatea în stare de dificultate privind plățile către bugetul de stat”. Chiar Guvernul recunoaște că situația economică gravă a IOR a fost cauzată de lipsa totală a oricăror măsuri guvernamentale de protecție directă/indirectă a industriei naționale din domeniul apărării, în condițiile în care alocările bugetare pentru achiziții din acest domeniu au fost semnificativ reduse, lipsa comenzilor din partea integratorilor de sisteme din cadrul CN ROMARM S.A. (Fabrica de Arme Cugir S.A., Carfil S.A., Uzina Automecanica Moreni S.A., Uzina Mecanică București S.A.) care erau principalii parteneri și beneficiari de aparatură optoelectronică și optomecanică produsă de IOR S.A. și inclusă în furnitura complexă a acestora, precum și lipsa unei strategii la nivelul industriei de apărare.

Ultimele stiri

  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Exit mobile version