Cauta

Cum îşi apără alte ţări populaţia de EXPLOZIA preţurilor la alimente. Statul român, codaş în Europa

Cum îşi apără alte ţări populaţia de EXPLOZIA preţurilor la alimente. Statul român, codaş în Europa - Ziarul National

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor.

“Noi vorbim de un platou, de fapt. În acest moment vorbim de un platou al inflației și se vede că avem o așezare a inflației cu mici oscilații, de fapt, în jurul valorii de 15 %”, a zis Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Vor fi preţurile la alimente plafonate?

Ţări europene, precum Ungaria, au decis să plafoneze preţurile unor alimente. În România discuţia despre plafonări este departe de a se concretiza, deşi au fost voci care au cerut ca Guvernul să ia o astfel de decizie.

În acest context, analiştii economici spun că ne aşteaptă un an 2023 extrem de greu şi chiar şi o posibilă recesiune.

Măsura ar fi benefică şi pentru România, dar cred că este posibil să fie pusă în practică. Orice plafonare a unui preţ sau a unui produs sau a unui serviciu în România duce la penurie, probabil vor dispărea de pe piaţă produsele alimentare pentru care se plafonează preţul sau se vor vinde pe sub tejghea”, a spus Adrian Negrescu la Antena 3.

Premierul nu e de acord

Nicolae Ciucă dă asigurări că această măsură nu va fi aplicată în România şi a oferit mai multe detalii despre majorarea preţurilor şi salariilor.

“România nu este în pericol să intre în recesiune economică”, a afirmat premierul.

Plafonarea conduce inevitabil la criză, deci nu. La energie suntem întru cu totul altă situație și de aceea haideți să nu cumpărăm alimentele cu energia”, a spus şi Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Ultimele stiri

  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Cutremur, vineri dimineață, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul din 9 ianuarie
  • Iarnă grea în mai multe zone din țară. Ninsorile și viscolul au afectat peste 30 de localități. Mașini înzăpezite în județul Botoșani – au intervenit pompierii – VIDEO
  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Buze lipicioase
  • Horoscop 9 ianuarie 2026 – Unii oameni te apreciază
  • Exit mobile version