Cauta

Meteo, 31 ianuarie. Ce se întâmplă, luni, cu temperaturile

Meteo, 31 ianuarie. Ce se întâmplă, luni, cu temperaturile - Ziarul National

Meteo, 31 ianuarie. Ce se întâmplă, luni, cu temperaturile (sursa foto: ziare.com)

Temperaturile vor mai scădea, în majoritatea zonelor țarii, cu excepția regiunilor sud-estice, unde vor crește ușor.

Cerul va fi variabil, pe timpul zilei, cu înnorări la munte, dar și în Crișana, Maramureș și nordul Moldovei, unde izolat vor fi ninsori slabe. Începând cu orele serii, înnorările se vor extinde treptat și vor cuprinde cea mai mare parte a teritoriului.

La nivel termic, maximele de luni se vor situa între -2 și vor ajunge spre 9 grade.

Vântul va sufla tare, în prima parte a zilei, în zona montană înaltă. În restul teritoriului, va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în special în sud, centru, est și în extremitatea de nord-vest. Dintr-o atenționare Cod Galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) încă de zilele trecute aflăm că vântul va continua să aibă intensificări și pe parcursul zilei de luni, 31 ianuarie, în nordul Moldovei și la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Atenționare nowcasting COD GALBEN

La această oră este în vigoare o atenționare nowcasting COD GALBEN emisă de ANm în dimineața zilei de 31 ianuarie, și valabilă astfel:

– de la ora 6:15 până la ora 10:00

In zona : Județul Buzău: zona joasă;

Se vor semnala : intensificări locale ale vântului, cu viteze la rafală de peste 55…60 km/h.

Vremea în Capitală

În București, temperaturile se vor menține peste mediile multianuale, astfel că maxima de luni se va situa în jurul a 7-8 grade Celsius. Pe timpul zilei, cerul va fi mai mult senin, însă seara vor fi înnorări.

Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului, când la rafală ar putea atinge viteze de până la 35-45 km/h.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version