AcasăUtileMeteoAvertizare de la ANM: vânt puternic. Unde sunt anunțate rafale de peste...

Avertizare de la ANM: vânt puternic. Unde sunt anunțate rafale de peste 100 km/h! S-a emis și o prognoză specială pentru București

Avertizare de la ANM: vânt puternic. Unde sunt anunțate rafale de peste 100 km/h! S-a emis și o prognoză specială pentru BucureștiAvertizare de la ANM: vânt puternic. Unde sunt anunțate rafale de peste 100 km/h! S-a emis și o prognoză specială pentru București (sursa foto: gds.ro)

Vântul va sufla cu putere, în unele zone ale țării, avertizează meteorologii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, în dimineața zilei de miercuri, 13 ianuarie, o informare meteo și o atenționare COD GALBEN. Ambele mesaje anunță zonele în care se vor semnala, în perioada următoare, intensificări ale vântului.

Informarea meteo a intrat în vigoare pe 13 ianuarie, la ora 10 și va fi valabilă până pe 15 ianuarie, la ora 20, respectiv până sâmbătă seară. Conform ANM, în intervalul avut în vedere, „vântul se va intensifica treptat, la început în zona de munte, iar din dimineața zilei de vineri (14 ianuarie) local și în estul, sudul și centrul țării. Vor fi rafale cu viteze în general de 45…55 km/h, mai mari în zona montană înaltă și în Moldova”.

Totodată, meteorologii anunță că pe arii restrânse, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 ianuarie), în nord, centru și nord-est se va forma polei.

Atenționare COD GALBEN: unde se anunță rafale de peste 90…110 km/h

De asemenea, ANM a anunțat, de această dată prin intermediul unei atenționări COD GALBEN, ce va fi valabilă în intervalul 13 ianuarie, ora 18 – 15 ianuarie, ora 20, că „în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 90…110 km/h și zăpada va fi spulberată”.

Totodată, meteorologii atrag atenția că vântul se va intensifica și în jumătatea nordică a Moldovei, începând din dimineața zilei de vineri, 14 ianuarie, unde vitezele vor depăși 55…65 km/h.

Începând din după-amiaza zilei de vineri, 14 ianuarie, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură „vântul va sufla tare, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă”, se mai precizează din direcția ANM.

Prognoză specială pentru București. Când mai cresc temperaturile

De asemenea, sunt vești noi cu privire la vremea din Capitală. În dimineața zilei de joi, ANM a transmis o prognoză specială pentru București, pentru intervalul 13 ianuarie, la ora 10 – 15 ianuarie, la ora 20.

Aflăm detalii cu privire la temperaturi, care vor mai crește, începând de vineri, dar și faptul că, în tot acest interval, vântul nu va lipsi din peisaj nici în Capitală.

Iată, în detaliu, ce anunță ANM pentru Capitală:

„13.01.2022 ORA 10:00 – 14.01.2022 ORA 08:00

Vremea va fi rece, mai ales noaptea și dimineața. Cerul va avea unele înnorări pe parcursul zilei, apoi va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 1 grad, iar cea minimă va fi de -6…- 5 grade, mai scăzută în zona periurbană.

14.01.2022 ORA 08:00 – 15.01.2022 ORA 08:00

Valorile termice vor fi în creştere, astfel încât temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va fi în general moderat (35…40 km/h). Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

15.01.2022 ORA 08:00 – 15.01.2022 ORA 20:00

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.”

264 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger