Cauta

Meteo, 23 iulie. România fierbe sub COD PORTOCALIU de CANICULĂ. Temperaturile vor ajunge la 40 de grade Celsius

canicula

Meteo, 23 iulie. România fierbe sub COD PORTOCALIU de CANICULĂ. Temperaturile vor ajunge la 40 de grade Celsius

Meteorologii anunţă cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic în zece judeţe, unde temperaturile pot ajunge la 40 de grade. Și restul României este sufocată de căldură.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 33 şi 40 de grade, dar și cu valori mai scăzute, de 28…30 de grade pe litoral şi în deltă, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni şi mai ridicate în Dealurile de Vest, potrivit ANM.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezii, îndeosebi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Astfel de fenomene vor fi posibile, seara şi noaptea, izolat în nordul și nord-vestul teritoriului.

Cod portocaliu de caniculă în 10 județe

Zece judeţe din vestul şi sudul ţării sunt sub o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Astfel, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

Valul de căldură va persista şi la nivelul Capitalei şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version