Cauta

Alertă meteo de vreme rea! Mare parte din țară, sub atenționare COD GALBEN – HARTA 

Alertă meteo de vreme rea! Mare parte din țară, sub atenționare COD GALBEN - HARTA (sursa foto: iasitvlife.ro)

Vremea se anunță instabilă, în orele următoare, în mai multe zone din țară. Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis o atenționare COD GALBEN, zeci de județe din țară aflându-se sub „umbrela” acestei alerte meteo.

Mai exact, e vorba despre o atenționare COD GALBEN, valabilă miercuri, 4 mai, în intervalul orar 12-21.

Conform meteorologilor, în răstimpul avut în vedere, „la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină”.

Specialiștii de la ANM anunță, totodată, că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Și că astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

sursa foto meteoromaniaro

Prognoză specială pentru București: posibile averse

Totodată, ANM a transmis și vești despre vremea din Capitală. Totul, prin intermediul unei prognoze speciale pentru București, valabilă în același interval pentru care a fost emisă atenționarea meteo – respectiv 04 mai, ora 12 – 04 mai, ora 21 – Capitala nefiind, după cum se poate observa de pe harta atașată, sub incidența Codului galben.

Meteorologii spun că miercuri în București vremea va fi predominant frumoasă și normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă de miercuri, în creștere față de ziua precedentă, va fi de 21…22 de grade – au mai transmis specialiștii ANM.

Ultimele stiri

  • Cu Fănuș Neagu, Cornel Dinu și o scoică uriașă
  • Desemnarea noului premier s-ar putea amâna pentru vineri. Surse: Nicușor Dan și Bolojan ar urma să discute față în față, după consultările de la Cotroceni
  • „Las Fierbinți” – comedia națională despre nimic
  • Șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică: „Nu am avut nicio dovadă” că Iranul a construit o armă nucleară
  • Comunicat de presă A-Z DERMA ESTETIC MEDICAL SRL
  • Cele mai noi informații despre starea lui Ion Iliescu. Fostul președinte a trecut printr-un episod critic în timpul nopții, când ar fi intrat în stare comatoasă
  • Neînțelegeri înainte de consultările de la Cotroceni/Cu ce măsură, susținută de Bolojan, n-ar fi de acord Nicușor Dan (surse)
  • Haideți să spunem NU trotinetelor electrice/VIDEO
  • Percheziții la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală. Mai mulți medici, în vizorul DNA (surse)
  • „Aurul Naturii”: Beneficiile turmericului în inflamație, imunitate și sănătatea creierului 
  • Exit mobile version