AcasăUtileMeteoAlertă meteo! COD PORTOCALIU de ploi abundente emis de ANM - HARTA

Alertă meteo! COD PORTOCALIU de ploi abundente emis de ANM – HARTA

Alertă meteo! COD PORTOCALIU de ploi abundente emis de ANM - HARTA (sursa foto: realitatea.net)

Sunt informații de ultimă oră despre vremea din intervalul următor. Meteorologii anunță ploi în mai multe județe din țară, în unele cazuri fiind vorba despre precipitații însemnate cantitativ, motiv pentru care s-a emis un COD PORTOCALIU de ploi abundente.

În primul rând, e de precizat faptul că Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat în dimineața zilei de joi, atenționarea meteo de vânt emisă în cursul zilei precedente.

Conform veștilor de la ANM, este avut în vedere intervalul 04 noiembrie, ora 10 – 04 noiembrie, ora 23, în care în zona Carpaților Meridionali și Occidentali vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

foto: meteoromania.ro

Conform ANM, vântul va avea intensificări și în Banat și Crișana, cu rafale de 55…70 km/h. De asemenea, intensificări temporare ale vântului vor fi local în nordul, centrul și estul țării, cu viteze de 45…55 km/h, din câte precizează meteorologii.

COD PORTOCALIU de ploi – ce județe sunt vizate

Începând cu orele serii, precipitațiile sub formă de ploaie se vor semnala în mai multe zone ale țării. Prin intermediul unei avertizări, meteorologii vin cu detalii despre zonele ce vor fi afectate de ploi.

foto: meteoromania.ro

Astfel, în intervalul 04 noiembrie, ora 18 – 06 noiembrie, ora 10 va fi în vigoare un COD GALBEN prin intermediul căruia specialiștii ANM transmit că în vestul și nord-vestul țării va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Sunt anunțate și ploi mai însemnate cantitativ în alte câteva județe din vestul țării. Astfel, sub „umbrela” unui COD PORTOCALIU se vor afla, în intervalul 04 noiembrie, ora 18 – 05 noiembrie, ora 18, județele Timiș și Arad, vestul județului Caraș-Severin, dar și în zona montană a județelor Hunedoara, Alba, Cluj și Bihor. Unde, conform ANM, va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă în general de 40…60 l/mp.

Așadar, pentru locuitorii acestor județe se anunță o perioadă în care umbrelele și pelerinele de ploaie se vor dovedi accesorii foarte utile.

238 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger