Cauta

București, reședință domnească și Capitală (VII)

 

În raportul instituțional, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza noua lege administrativă, din 1864, înlocuiește vechiul Sfat Orășenesc de pe timpul Regulamentului Organic cu un Consiliu Comunal și se crează instituția Primăriei.

Precum se știe, Vodă Cuza este silit să abdice în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, iar după ce țara este condusă de o locotenență domnească este adus în țară principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Carol își face intrarea în București pe 10 mai 1866, odată cu această zi schimbându-se soarta țării, dar nu numai. Adevărata emancipare a Capitalei va avea loc sub domnia strălucită a acestui Rege (1881 – 1914). Marele gospodar s-a ocupat îndeaproape de întrega dezvoltare economică, intelectuală și politică a orașului, în perioada glorioasei sale domnii construindu-se cele mai importante edificii, Palatul Regal, Palatul Băncii Naționale, Ateneul Român, Palatul de Justiție, Palatul CEC, Palatului Universității, Gara de Nord etc.

În răstimpul dintre 1866 și anul obținerii Independenței de stat (1877), orașul va spori ca populație, de la 162.000 de locuitori la 177.302 locuitori. Concomitent, va crește și numărul locuințelor, la 1878 existând în Capitală 31.037 de case, cele mai multe în „văpseala de Negru” (Sectorul 2). De altfel, orașul va crește continuu ca suprafață și populație. Față de 1878, populația se va dubla undeva până la intrarea României în Marele Război. În timpul primei conflagrații mondiale se pune din nou problema (și chiar se realizează!) mutării Capitalei. De astă dată la Iași, motivele fiind obiective. Având în vedere ocuparea Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale, Casa Regală, Guvernul și cele mai importante instituții ale Regatului Român se refugiază în Moldova între 1916 și 1918, Iaşiul devenind capitala exilului. Situația revine la normal după încheierea războiului, fiind marcată de întoarcerea Regilor României Mari (Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria), la 1 Decembrie 1918. După Marea Unire, Bucureștiul devine, oficial, Capitala României întregite.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version