Cauta

ULUITOR! Se mută omul pe Lună? NASA a făcut o descoperire incredibilă

ULUITOR! Se mută omul pe Lună? NASA a făcut o descoperire incredibilă - Ziarul National

ULUITOR! Se mută omul pe Lună? NASA a făcut o descoperire incredibilă

NASA a făcut o descoperire care ar putea schimba viitorul omului. Se pare că există apă pe Lună. Astfel, satelitul natural al Pământului ar putea susţine viaţa.

Pe suprafața Lunii există apă într-o proporție mai mare decât se știa până acum, inclusiv în partea vizibilă a satelitului natural al Pământului, a anunțat luni NASA, care precizează că este vorba de gheață aflată în foarte multe microcratere.

Această descoperire, anunţată luni de Agenţia spaţială americană printr-o conferinţă de presă, indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafeţe a Lunii, nu doar în regiunile reci şi umbrite ale acesteia.

SOFIA a detectat molecule de apă (H2O) în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere lunare vizibile de pe Pământ, situat în emisfera sudică a Lunii, precizează un comunicat publicat pe site-ul nasa.gov. Observaţiile precedente care vizau suprafaţa lunară au detectat anumite forme de hidrogen, dar nu au putut să facă distincţia între cele existente în apă şi cele prezente într-o “rudă” a sa apropiată din punct de vedere chimic, hidroxil (OH).

Datele colectate din acel crater dezvăluie prezenţa apei în concentraţii cuprinse între 100 şi 412 părţi per milion – aproximativ echivalentul unei sticle de apă având capacitatea de 354,8 mililitri -, captivă într-un metru cub de scoarţă selenară, conform Agerpres.

Descoperirea NASA ar putea descifra mai multe dileme

Această descoperire schimbă cunoştinţele noastre despre suprafaţa Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, a comentat un expert al NASA.

Descoperirea anunţată de NASA generează noi întrebări despre felul în care se formează apa şi despre modul în care ea rezistă în condiţiile dificile şi lipsite de aer, așa cum sunt la suprafaţa satelitului natural al Terrei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citesti
  • UPDATE Daniel David și-a dat demisia de la Educație. Cine are cele mai mari șanse la preluarea portofoliului
  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Exit mobile version