Cauta

Zborurile cu avionul, mai periculoase! Poți să-ți rupi oasele la bord

Zborurile cu avionul, mai periculoase! Poți să-ți rupi oasele la bord - Ziarul National

ALERTĂ teroristă pe cerul României! Avion de pasageri, escortat de aeronave militare până în Ungaria

Cei mai mulți oameni care au mers cu avionul au trecut prin turbulențe în timpul zborului. Acestea au loc atunci când avionul zboară prin curenți de aer care se ciocnesc și care se mișcă la viteze foarte diferite.

Turbulențele severe îl pot pune în pericol chiar și pe cel mai experimentat pilot și pot face ca cinci minute să pară o eternitate. De obicei, rezultatul este doar o călătorie accidentată, dar în cele mai grave cazuri, turbulențele pot provoca pagube și fracturi.

Turbulențele din aer devin mai dese și mai grave

Turbulențele sunt cauza principală a rănirii însoțitorilor de bord și a pasagerilor, conform Administrației Federale a Aviației, și este unul dintre cele mai comune tipuri de accidente aeriene. Acestea costă companiile aeriene americane, din cauza rănilor, întârzierilor și pagubelor, până la 500 de milioane de dolari pe an, potrivit Centrului Național pentru Cercetare Atmosferică.

„Există o scară pentru măsurarea turbulențelor aeriene”, spune Paul Williams, profesor de științe atmosferice la Universitatea Reading din Marea Britanie, potrivit CNN. „Există turbulențele ușoare, în care serviciul de catering poate continua și probabil că poți să te plimbi prin cabină, poate cu oarecare dificultate. Apoi există turbulențe moderate, în care orice nu este asigurat va fi dislocat și mersul prin avion este dificil. Însoțitorii de bord sunt de obicei instruiți să stea pe locurilor lor”, spune Williams.

Pasagerii se pot răni serios în timpul zborurilor

„Cel mai rău tip este turbulența severă: aceasta este mai puternică decât gravitația și, dacă nu porți centura de siguranță, vei fi aruncat în interiorul cabinei. Acesta este genul de turbulență care provoacă leziuni grave. Poți să-ți rupi oasele, de exemplu”, adaugă el.

Aproximativ 65.000 de avioane trec prin turbulențe moderate în fiecare an în SUA, iar aproximativ 5.500 se confruntă cu turbulențe severe. Aceste cifre, însă, ar putea să crească. Williams crede că schimbările climatice modifică turbulențele și a început să studieze subiectul în 2013.

„Am efectuat câteva simulări pe computer și am descoperit că turbulențele severe s-ar putea dubla sau tripla în următoarele decenii”, spune el. Descoperirile evidențiază un tip de turbulență numit „turbulență a aerului limpede”, care nu are legătură cu niciun indiciu vizual, cum ar fi furtunile sau norii. Spre deosebire de turbulențele obișnuite, apare brusc și este greu de evitat.

Analiza lui Williams prezice că turbulențele de aer limpede vor crește semnificativ pe tot globul până în 2050-2080, în special de-a lungul rutelor de zbor aglomerate. Asta nu înseamnă, totuși, că zborul va fi mai puțin sigur.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version