Cauta

Vladimir Putin s-a „duelat” cu un jurnalist la Kremlin. „Degeaba behăiţi”

La unul dintre interviurile acordate recent jurnaliștilor, Vladimir Putin și-a ieșit din fire, având un „duel” verbal cu unul dintre aceștia.

Așa cum se știe deja, Putin a format un zid în jurul familiei sale, iar date despre acesta sunt aproape inexistente.

Președintele rus a răbufnit

Tocmai despre acest lucru a fost întrebat președintele rus, care aparent a fost calm, însă, a găsit momentul prielnic pentru a răbufni.

Întrebat despre una dintre fiicele sale ce către jurnalistul Anton Vandenko, liderul rus l-a apostrofat atunci când acesta a tușit imediat după întrebare.

Putin a considerat că acesta a făcut-o cu „subînţeles” și a reacționat imediat: „Degeaba behăiţi”.

Apoi, jurnalistul l-a întrebat pe Putin cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii săi: „Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin.

Cum s-a întâmplat totul

Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a devenit liderul țării în urmă cu 20 de ani.

„Ce contează?”, a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat „O!” şi a tuşit. „Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat imediat Putin. „Nu behăi, tuşesc!”, a spus ziaristul, impasibil la reacția președintelui rus. „Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a explicat preşedintele rus.

Ceea ce a ignorant jurnalistul rus este că Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului.

Întregul interviu, denumit „20 de întrebări pentru Vladimir Putin”, a fost dat publicității cu ocazia împlinirii vârstei de 68 de ani a liderului rus.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version