AcasăRecomandariBombardierele B-52 declanșează alarma la Kremlin

Bombardierele B-52 declanșează alarma la Kremlin

Avioane ale ţărilor NATO efectuează cu regularitate zboruri în cadrul cărora simulează atacuri cu rachete împotriva teritoriului Rusiei, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu. Cel mai recent survol a implicat bombardiere strategice americane B-52H Stratofortress deasupra Mării Baltice.

“Este poate pentru prima oară când, după mai multe evenimente în care au fost implicate avioane, aparate cu rază lungă de acţiune B-52H se apropie de graniţele noastre. Acest lucru ne alarmează și mai mult  – dacă înainte era vorba în principal de avioane de recunoaştere, la ora actuală au început zboruri de antrenament implicând simularea unor lovituri cu rachetă, inclusiv prin utilizarea unui număr mare de avioane”, a declarat Șoigu la Rossia-24. Ministrul a spus că, în perioada 23 august – 2 septembrie, acioanele de vânătoare rusești s-au ridicat  de cel puțin zece ori pentru a intercepta aparate NATO spion peste Marea Baltică, Barents și Marea Neagră. Sâmbătă, piloții MIG 31 au interceptat avioanele de patrulare maritimă Orion ale Forțelor Aeriene Regale Norvegiene pentru a treia zi consecutivă.

Vineri, radarele rusești au detectat trei bombardiere strategice B-52N ale forțelor aeriene americane, care se apropiau de spațiul aerian suveran al Rusiei din sud. Patru avioane de vânătoare Su-27 și patru Su-30 au fost ridicate pentru a intercepta bombardierele peste Marea Neagră și Marea Azov. Publicaţia pro-Kremlin Vzgliad, au denunţ imediat că Ucraina ar putea deveni cap de pod pentru un atac nuclear al SUA împotriva Rusiei. În timp ce bombardierele americane se apropiau de Crimeea de pe teritoriul ucrainean, avioane de recunoaştere a NATO veneau spre Crimeea dinspre Marea Neagră, a scris presa rusă.

Potrivit The Drive, B-52 Stratofortress au fost într-adevăr însoţite de avioane de recunoaştere şi supraveghere aeriană occidentale care au urmărit reacţia sistemului antiaerian rusesc la zborurile avioanelor strategice americane. Avioanele RC-135V/W, Airseeker şi Sentinel R1, destinate în special recunoaşterii electronice, ar fi putut colecta informaţii despre modul de reacţie al sistemelor integrate de apărare antiaeriană ale Rusiei şi al altor unităţi de comandă.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
686 afisari

2 COMENTARII

  1. Nu cred ca e bine ce se intampla Iritatiile astea la adresa rusilor sper sa nu se termine nasol!

    • Dar de ce ?
      Sa se termine cum o fi , daca unii nu mai pot sa exista fara un razboi !
      Sa tinem cu partenerii strategici !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger