Cauta

VIDEO Conflict India – Pakistan: opt civili au murit în urma loviturilor lansate de armata indiană, trei oameni – uciși de tiruri de artilerie pakistaneze

sursa foto: Nick Sortor/X

Tensiunile dintre India și Pakistan – două puteri nucleare – au atins cote alarmante în noaptea de marți spre miercuri.  

Opt civili au fost uciși în „24 de lovituri” lansate de armata indiană în „șase locuri” din Pakistan, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenent-general Ahmed Chaudhry, după ce un bilanț anterior indica trei morți, relatează AFP.

Zeci de răniți

Potrivit acestuia, 35 de pakistanezi au fost, de asemenea, răniți, iar alți doi sunt dați dispăruți. O fetiță de trei ani a fost ucisă într-o moschee din Bahawalpur, provincia Punjab, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.


Trei civili uciși în India

La rândul său, armata indiană a anunțat că trei civili au fost uciși în India de tiruri de artilerie pakistaneze.

India a lansat în noaptea de marți spre miercuri lovituri în Pakistan, care a ripostat cu tiruri de artilerie în Kashmir. Astfel, escaladarea dintre cele două puteri nucleare a ajuns la un nou nivel.

Potrivit AFP, această nouă escaladare a fost declanșată de un atac care a provocat șoc în India.

New Delhi atribuie Islamabadului responsabilitatea pentru acest atac, în care au fost uciși 26 de civili, atentat care nu a fost revendicat însă și în care Pakistanul neagă orice implicare.

În ultimele săptămâni s-au intensificat violențele militare în Kashmir, regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între India și Pakistan.

Citiți și: Kashmir – un nou teatru de război(!?)

Încă din 1947 cele două țări vecine își dispută suveranitatea asupra întregului Kashmir, regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între cele două țări. În partea indiană a regiunii Kashmir, o rebeliune separatistă s-a soldat cu zeci de mii de victime începând din 1989. Guvernul de la New Delhi a desfășurat acolo aproximativ 500.000 de soldați.

Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională, miercuri, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar, relatează AFP.

Ultimele stiri

  • România, campioană la tineri pierduți: 1 din 5 nu muncește și nu învață. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României caută soluții și lansează concursul „Proiect de țară – România 2050”
  • Plan desprins parcă dintr-un film: Un bărbat și-a înscenat moartea ca să scape de soție, pentru a fugi din țară și a fi cu o altă femeie/Ce pedeapsă a primit
  • Surse: Numele propuse de Nicușor Dan pentru șefia SRI și SIE și ajunse pe masa coaliției/Președintele s-ar fi lovit de un prim refuz
  • Coaliția, aproape de consens pe Pachetul 2. Măsurile discutate și pe care Guvernul ar urma să-și asume răspunderea
  • FOTO. Accident pe DN 7, în Vâlcea. Șapte persoane rănite, un copil fiind în stare gravă
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 27 august 2025 – Evitați activitățile dificile, care necesită putere de concentrare
  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Exit mobile version