Cauta

Vaticanul revine la viața normală. Cum a fost surprins Papa Francisc la prima audiență generală cu public. Mesaj emoționant pentru credincioși

Papa Francisc

Papa Francisc a susținut, marți, 2 septembrie, prima audiență generală săptămânală cu public, după 6 luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), în curtea San Damaso din Vatican.

Suveranul Pontif, care a vorbit despre pandemie, a fost zâmbitor pe tot parcursul audienței, notează Reuters. „Solidaritatea și virtutea credinței” a fost tema catehezei din această zi, prima la care credincioșii au putut participa fizic la întâlnirea săptămânală cu Sfântul Părinte, după 189 de zile. Din 11 martie până în 26 august, papa a ținut catehezele în fața camerelor, cu participarea unui grup restrâns de prelați, în apartamentul pontifical din Palatul Apostolic.

Întâlnirea de marți cu publicul „față către față” a avut loc în curtea interioară a San Damaso. „După atâtea luni, ne reluăm întâlnirile față în față și nu în fața ecranelor, iar acest lucru este frumos”, a spus el, în aplauzele publicului, la începutul audienței.

Papa Francis s-a bucurat în mod clar în timp ce trecea pe lângă oameni, oprindu-se adesea pentru a discuta cu ei de la o distanță de unu până la doi metri. Pe copii i-a binecuvântat de la distanță.

Apel pentru reconstrucția Beirutului

La finalul audienței, Pontiful a sărutat un drapel libanez pe care i l-a înmânat preotul libanez Georges Breidi și și-a plecat capul pentru a spune o rugăciune pentru Liban, țară încă afectată de explozia din Beirut de luna trecută. Apoi a anunțat că vineri, 4 septembrie, va fi o zi de rugăciune și post pentru Liban.

„Libanul nu poate fi abandonat”, a spus papa, cerând politicienilor și clericilor să se angajeze cu „sinceritate și transparență” pentru a reconstrui țara.

Audiența Papei s-a desfășurat cu respectarea măsurilor de igienă împotriva noului coronavirus. Vizitatorilor li s-a verificat temperatura când au intrat în Vatican și aproape toți cei aproximativ 500 de credincioși prezenți purtau măști. Publicul stătea în locuri amenajate pentru a asigura distanțarea socială.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version