Cauta

Vaccinuri false – avertismentul Europol

Odată cu startul campaniei de vaccinare anti-Covid în Europa, Catherine De Bolle, directoarea Europol, agenţia Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, a avertizat asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri.

“Există un risc real ca infractorii să încerce să satisfacă cererea uriașă de vaccinuri. Există deja indicații concrete în această direcție, cum ar fi ofertele frauduloase care circulă pe rețelele de socializare și care vor duce la produse falsificate”, a declarat De Bolle pentru ziarele grupului german Funke-Mediengruppe. Șefa Europol le-a cerut consumatorilor să aibă grijă, afirmând că oricine a riscat şi a dat curs unor asemenea oferte va avea cel mai probabil surpriza să constate că nu va primi nimic sau va primi un fals vaccin, ultima variantă putând avea serioase consecinţe din punct de vedere al sănătăţii celui care cumpără aşa ceva. Europol a trimis deja un avertisment statelor membre UE cu privire la aceste practici. De asemenea, autoritățile se așteaptă la tentative de furt. În fine, De Bolle a menţionat că departamentele de poliţie din întreaga Uniune Europeană conlucrează pentru a proteja transportarea vaccinului. Majoritatea dozelor sunt livrate de la uzina belgiană Pfizer din Puurs, poliția a însoțit convoaiele și însuși șoferii nu au avut acces la zonele lor de încărcare până nu au fost îndeplinite toate măsurile de securitate. Autoritățile belgiene au amenajat o „ bandă verde ”, astfel încât transporturile de vaccinuri să nu fie oprite de serviciile vamale, a anunțat ministrul finanțelor Vincent Van Peteghem. “Vânzarea de produse frauduloase și sub standard este în plină expansiune în economia pandemiei prin intermediul internetului, atât prin canalele obişnuite de vânzare cât şi prin aşa-numitul ”dark web”, avertiza Catherine De Bolle într-un raport prezentant în luna mai Comisiei pentru Libertăţi Civile din Parlamentul European.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version