Cauta

Un vraci i-a bătut un cui în cap unei femei însărcinate. „Astfel vei naște un băiat”

Un vraci i-a bătut un cui în cap unei femei însărcinate. „Astfel vei naște un băiat” - Ziarul National

O femeie însărcinată s-a prezentat la un spital din Pakistan cu un cui înfipt în cap de un vraci care i-a garantat că astfel va naște un băiat, au declarat miercuri, 9 februarie, surse medicale.

Femeia a ajuns la un spital din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, după ce a încercat să-și scoată ea însăși cuiul,  a declarat pentru AFP medicul Haider Khan, care a tratat-o.

„Era pe deplin conștientă, dar suferea mult”, a explicat el. O radiografie a arătat că cuiul fusese bătut cinci centimetri în craniu, dar fără să ajungă la creier.

Poliția: „Punem noi mâna pe el”

Femeia a spus că este mama a trei fiice și așteaptă o alta.

„Vindecătorii” tradiționali, ale căror practici sunt adesea înrădăcinate în misticismul sufit, sunt obișnuiți în Pakistan, o țară în majoritate musulmană, deși diferite școli de gândire islamică dezaprobă astfel de rituri.

În Asia de Sud, a avea un băiat este adesea văzut ca un semn bun, deoarece se crede că el este mai capabil să asigure viitorul financiar al părinților săi decât o fată.

Poliția pakistaneză a deschis o anchetă și o interoghează pe femeie. „Vom pune mâna pe acest vraci în curând”, a declarat șeful poliției din Peshawar, Abbas Ahsan.

 

Ultimele stiri

  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Tradiții și obiceiuri de Anul Nou. Ce trebuie să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc și belșug
  • Convocator Adunarea Generală RULMENTI S.A.
  • Exit mobile version