Un român stabilit în Elveția, aflat întâmplător în apropierea barului care a luat foc în noaptea de Revelion, la Crans-Montana, susține că a reușit să salveze peste 80 de persoane și estimează că bilanțul real al tragediei ar putea depăși cifrele comunicate oficial.
După ce a auzit zgomotul făcut de explozie a mers repede să vadă ce s-a întâmplat. Acesta a povestit pentru Digi24 clipele dramatice trăite imediat după incident.
Intervenție dificilă
„Am auzit bubuitura, apoi am văzut cum ieșeau oameni arși din local. Atunci am intrat și am încercat să scot fiecare persoană în parte, pentru că erau foarte mulți. (…) Peste 80 de persoane am scos numai eu, care încă mai prezentau semne vitale, pentru că alții au murit după ce au ieșit afară din local.
Au intervenit foarte mulți oameni din apropiere pentru a da o mână de ajutor, cu toții fiind foarte speriați. Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă. Apoi totul s-a transformat în fum” , a povestit românul stabilit în Elveția.
Forțele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă amploarea dezastrului a îngreunat operațiunile de salvare.
Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
„Foarte, foarte repede au ajuns, numai că situația a fost de așa natură încât nu s-a putut ajunge la fiecare persoană în parte, pentru că a fost un deranj total. Înăuntru este o catastrofă totală, adică totul s-a distrus”, a relatat George.
În fața localului a fost instalat un cort alb, folosit de anchetatori și echipele de intervenție. Motivul este unul dramatic, potrivit martorului: „Acest cort alb este amplasat în fața localului, deoarece sunt încă victime înăuntru care au fost efectiv carbonizate și nu s-au putut dezlipi de pe podea, pentru că tavanul a fost plin cu plastic și, automat, oamenii s-au lipit de acea podea.”
Ieșirile de siguranță lipseau
Românul spune că puțini dintre cei aflați în zonă au avut curajul să intre în clădirea cuprinsă de flăcări.
„Foarte mulți oameni nu au intervenit, deoarece erau foarte speriați de situație, ca un șoc, vă dați seama? Numai că eu, fiind român, sunt un pic mai ager de minte și a trebuit să încerc cumva să ajut ca toată lumea să fie bine”, a declarat el.
Explozia a fost extrem de scurtă, dar devastatoare: „Explozia a fost timp de 20 de secunde, adică a fost o flacără enormă, iar apoi nu a mai fost niciun fel de flacără. Apoi totul s-a transformat într-un fum.”
George compară scenele trăite cu tragedia de la Colectiv: „Exact, exact la fel a fost, ca la Colectiv, pentru că lumea s-a călcat în picioare ca să poată să iasă din acel restaurant. Nu au existat uși de siguranță de incendiu.”
Potrivit acestuia, localul funcționa aparent normal: „Acest restaurant funcționa într-un mod normal, numai că nimeni nu a știut că acest restaurant nu are uși de incendiu.”
Bilanțul victimelor ar fi mult mai mare
În timp ce autoritățile vorbesc despre zeci de morți, românul susține că numărul victimelor ar fi mult mai mare.
„La ora actuală sunt peste 70 de morți. Eu am fost la fața locului, eu am văzut, pentru că am intrat înăuntru, de la începutul traseului până înăuntru, în băi”, a mai spus acesta.
Vizibil afectat, acesta a adăugat: „Este un dezastru. Sunt foarte mulți oameni care nu mai sunt în viață. Copii mici, părinți…”
Potrivit autorităților elvețiene, aproximativ 40 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 100 au fost rănite, majoritatea cu arsuri grave. O anchetă penală este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii incendiului, fiind exclusă, pentru moment, ipoteza unui atac terorist.
Elveția va ține 5 zile de doliu național
lveţia va ţine cinci zile de doliu după tragedia din Crans-Montana. Imagini video par să confirme varianta conform căreia artificiile atașate unor sticle de șampanie au declanșat incendiul devastator, în urma căruia peste 40 de oameni au murit și alți 115 au fost răniți, dintre care 80 sunt în stare gravă, transmite Blick.

Douăzeci şi doi de tineri care au suferit leziuni grave în urma incendiului izbucnit în timpul petrecerilor de Anul Nou într-un bar din staţiunea de schi elveţiană Crans-Montana au fost transportaţi pe calea aerului la un spital din Lausanne. Răniții sunt transportați și în Franța, dar și la Milano.
Un român, martor la tragedia din Elveția: „A fost ca la Colectiv” / Doliu național 5 zile, marii arși trimiși în străinătate (captură video)
CORUPTIA UCIDE nu a iesit in strada sa ceara demisia guvernului ? USR ce face doarme ?