Cauta

Un copil libanez din trei, traumatizat chiar după un an de la uriașa explozie din Beirut

Un copil libanez din trei, traumatizat chiar după un an de la uriașa explozie din Beirut - Ziarul National

Un copil libanez din trei, traumatizat chiar după un an de la uriașa explozie din Beirut

La un an după gigantica explozie din portul Beirut, una din trei familii din Liban are copii care încă prezintă semne de traume, a declarat marți, 3 august, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, Unicef.

„O familie din trei (34%) are copii care încă prezintă semne de suferință psihologică”, a spus Unicef, care a efectuat un sondaj în iulie în rândul a 1.200 de familii.

Un copil libanez din trei, traumatizat chiar după un an de la uriașa explozie din Beirut - Ziarul National

„În cazul adulților, proporția ajunge la aproape unul din doi (45,6%)”, a adăugat agenția ONU într-un raport publicat în ajunul primei comemorări a exploziei.

O țară sub ruine

Uriașa explozie din 4 august 2020 a ucis peste 200 de persoane, a rănit cel puțin 6.500 de persoane și a devastat cartiere întregi din capitala libaneză.

Șase copii și-au pierdut viața și alți 1.000 au fost răniți. În ultimul an, Libanul a trebuit să facă față și pandemiei coronavirusului și unei crize economice fără precedent, pe care Banca Mondială a numit-o una dintre cele mai grave la nivel global din 1850, scrie AFP.

„La un an după evenimentele tragice, viața copiilor rămâne profund afectată”, a regretat Yukie Mokuo, reprezentantul Unicef ​​în Liban.

Un copil libanez din trei, traumatizat chiar după un an de la uriașa explozie din Beirut - Ziarul National

„Aceste familii se luptă să se recupereze în urma exploziei în cel mai rău moment posibil – în mijlocul unei crize economice devastatoare și a unei pandemii majore”, a adăugat ea.

Mulți oameni care și-au pierdut locul de muncă din cauza exploziei sunt încă șomeri, potrivit Unicef, în timp ce Libanul se află sub sărăcie generalizată, inflație galopantă și penurie, în fața inerției autorităților.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Premieră în cursa cipurilor de inteligență artificială. China mută decisiv
  • PSD își sapă groapa cu mâna USR
  • Odiseea incompetenței. La barajul Paltinu s-au greșit calculele
  • 2025, anul nefast al ajutorului militar pentru Ucraina?
  • Henry, dezvăluiri teribile: “Am spart tot!”
  • O nouă tragedie în lumea medicală! Un medic chirurg a murit chiar în timpul unei consultații
  • Cum face economii Guvernul Bolojan? Românii săraci trebuie să-și închidă caloriferele
  • Donator cu genă cancerigenă, tată pentru aproape 200 de copii în Europa. Unii au murit deja de cancer
  • MAGA și Mao. Donald Trump și Xi Jinping împărtășesc nostalgia anilor ’50
  • Exit mobile version