Cauta

ULTIMA ORĂ. Curtea Penală Internațională emite mandate de arestare pentru premierul Netanyahu și fostul ministru Yoav Gallant

CPI emite mandate de arestare pentru premierul Netanyahu și Yoav Gallant

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul Benjamin Netanyahu și pentru un fost ministru israelian al Apărării, Yoav Gallant.

UPDATE: „Camera a emis mandate de arestare pentru două persoane, domnul Benyamin Netanyahu şi domnul Yoav Gallant, pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise cel puţin de la 8 octombrie 2023 până cel puţin la 20 mai 2024, ziua în care procuratura a depus cererile pentru mandatele de arestare”, a declarat CPI într-un comunicat, adăugând într-un alt comunicat că a fost emis un mandat similar şi pentru Mohammed Deif, lider Hamas care între timp a fost eliminat de armata israeliană, potrivit news.ro.

Sursa citată amintește că atât Netanyahu, cât şi alţi lideri israelieni au condamnat cererea procurorului-şef al CPI, Karim Khan, de emitere a mandatelor de arestare ca fiind ruşinoasă şi antisemită. Și că preşedintele american Joe Biden l-a criticat, de asemenea, pe procuror şi şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hamas.

Însă joi, instanţa a decis să dea curs solicitării procurorului CPI. „Camera a considerat că există motive rezonabile să se creadă că ambele persoane au privat în mod intenţionat şi cu bună ştiinţă populaţia civilă din Gaza de obiecte indispensabile supravieţuirii lor, inclusiv alimente, apă şi medicamente şi materiale medicale, precum şi combustibil şi electricitate”, au argumentat cei trei judecători în decizia lor unanimă de a emite mandate pentru Netanyahu şi pentru fostul său ministru al apărării, Yoav Gallant, notează aceeași sursă.

——

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul Benjamin Netanyahu și fostul ministru al Apărării Yoav Gallant, a anunțat instanța pe X/Twitter, potrivit Jerusalem Post.

„Camera preliminară I a CPI respinge contestațiile statului Israel privind competența și emite mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant”, se arată în mesaj.

Israelul a depus o obiecție oficială la CPI cu privire la legalitatea cererii procurorului de a emite mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și Gallant în septembrie.

Totodată, Israelul a susținut că instanța nu are autoritatea de a discuta plângerea palestiniană împotriva sa, care a condus recent la solicitarea procurorului de a emite mandate de arestare împotriva prim-ministrului și a ministrului Apărării.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version