Cauta

Ucraina, împărţită între mai multe ţări, printre care şi România. Cum arată harta prezentată de Dmitri Medvedev

dmitri medvedev

Ucraina, împărţită între mai multe ţări, printre care şi România. Cum arată harta prezentată de Dmitri Medvedev

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a ieşit din nou în evidenţă prin prezentarea unei hărţi. Medvedev a publicat pe contul său de Telegram o hartă cu Ucraina împărţită după război.

Din ce se poate observa pe hartă, o parte ar reveni şi României. Mai exact, orașele Viniţa şi Cernăuţi. Zona care include oraşe precum Liov sau Ternopil ar ajunge la Polonia. Restul teritoriului Ucrainei ar intra sub administrarea Rusiei.

Sudul Ucrainei ar ajunge la România

Conform acestei hărţi, Ucraina ar rămâne doar Kievul şi orăşelele din jur.

Conform publicaţiei ucrainene Ukrainska Pravda, Medvedev spune că această hartă nu a fost „desenată” de el sau de vreun alt oficial rus, ci de „analiştii occidentali”. Rugat să spună cine sunt aceşti „analişti”, Medvedev nu a oferit un răspuns.

De altfel, liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Pușilin, a făcut apel miercuri la Rusia să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, spunând că principalele orașe ale țării sunt ruse.

„Astăzi a venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris Denis Pușilin pe Telegram, cu ocazia aniversării eliberării de către sovietici a orasului Brest, din Belarus, dupa ocuparea acestuia de către nazisti.

Orașele menționate de Pușilin acoperă aproape toată zona geografică a Ucrainei.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version