Cauta

Trump cere înarmarea populației, după masacrul din școală. Mesajul dur transmis de fostul președinte

S-a aflat ce documente a ridicat FBI de la reşedinţa lui Trump. Acuzaţia GRAVĂ adusă fostului preşedinte american

Donald Trump a avut o reacție virulentă după masacrul de la o școală elementară din Texas, unde 19 copii și doi adulți au murit împușcați.

Fostul președinte american a cerut „înarmarea cetăţenilor” pentru a lupta împotriva „răului din societatea noastră”, care, a spus el, se află în spatele respectivului atac armat.

Fostul președinte condamnă răul din societatea americană

Trump a luat cuvântul în faţa celui mai mai important lobby american al armelor de foc, care, întâmplător, şi-a ţinut convenţia anuală la câteva sute de mile de oraşul din Texas unde a avut loc masacrul în care au fost ucişi 19 copii şi două profesoare.

„Existenţa răului în societatea noastră nu este un motiv pentru a dezarma cetăţenii care respectă legea”, a spus fostul preşedinte. „Existenţa răului este motivul pentru care este necesară înarmarea cetăţenilor care respectă legea”, a spus el.

Trump vrea o securitate sporită în şcolile americane

Donald Trump l-a acuzat pe succesorul său, Joe Biden, şi Partidul Democrat că exploatează politic „lacrimile familiilor îndoliate” încercând să adopte legi privind armele.

Ca răspuns la apelurile de limitare a numărului armelor, conservatorii vin cu contra-argumentul unei mai bune tratări a problemelor de sănătate mintală ale americanilor, aspect asupra căruia Donald Trump a insistat în mod deosebit vineri. Atacatorul era un „nebun scăpat de sub control”, a estimat fostul preşedinte. „Va arde în iad”, a promis el.

Donald Trump a cerut, de asemenea, o securitate sporită în şcolile americane, sugerând instalarea de „garduri zdravene” şi detectoare de metale în faţa şcolilor, precum şi înarmarea profesorilor.

Ultimele stiri

  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Exit mobile version