Cauta

Tragedia de la universitatea din Praga. Zi de doliu în Cehia, după atacul în care 14 oameni au fost uciși – VIDEO

sursa foto: X (Twitter)/ The Japan Times

Atacul șocant ce a avut loc joi, 21 decembrie, la o universitate din capitala cehă Praha a curmat viețile mai multor persoane și a trimis în grija medicilor 25 de oameni, 10 dintre ei având leziuni grave.

Cehia a declarat sâmbătă zi de doliu naţional, după ce un bărbat înarmat a ucis 14 persoane şi a rănit alte 25 la o universitate din Praga, potrivit BBC.

Preşedintele Petr Pavel şi-a exprimat „imensa tristeţe” şi „furia neajutorată” față de pierderea de vieţi „complet nenecesară”.

Acesta este unul dintre cele mai grave atacuri în masă cu arme de foc din istoria europeană recentă. Atacatorul, despre care poliţia a anunțat că a fost „eliminat”, este suspectat că şi-a ucis şi tatăl şi ar putea avea legătură cu moartea altor două persoane, săptămâna trecută.

„Suntem cu toţii şocaţi de această faptă îngrozitoare”, a afirmat, într-o declarație, premierul ceh Petr Fiala. „Este greu să găseşti cuvinte să exprimi condamnarea, pe de-o parte, şi, pe de alta, durerea şi suferinţa pe care întreaga noastră societate le simte în aceste zile, înainte de Crăciun”, a completat oficialul.

Sâmbătă va fi zi de doliu

El a declarat că sâmbătă va fi zi de doliu, adăugând că steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile publice şi va fi ţinut un moment de reculegere, la miezul zilei.

În tot acest context, multe evenimente sportive şi culturale au fost anulate.


Joi seară, oamenii au aprins lumânări şi au adus flori în apropiere de locul atacului.

Drama a început joi după-amiază/Atacatorul a deschis focul pe coridoare

Împuşcăturile au început jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT), joi, 21 decembrie, la clădirea Facultăţii de Arte a Universităţii Caroline din centrul capitalei Cehiei, notează aceeași sursă.

Atacatorul a deschis focul pe coridoare şi în sălile de clasă ale clădirii, aparent trăgând la întâmplare, în timp ce angajaţii şi studenţii au folosit mobilierul pentru a se baricada în încăperi.

 

A fost găsit „un arsenal imens de arme şi muniţii”

Potrivit poliției, atacatorul – un tânăr de 24 de ani – era student al universității. Și nu avea cazier. Oamenii legii au adăuat, însă, că a fost găsit „un arsenal imens de arme şi muniţii”.

Înainte de atac, poliţia a primit o informaţie că suspectul s-ar fi îndreptat spre Praga dintr-un oraş din apropiere, cu intenţia de a se sinucide. La scurt timp după aceea, tatăl bărbatului a fost găsit mort.

Poliţia a evacuat o altă clădire a universităţii, unde se aştepta ca atacatorul să participe la o prelegere, dar în scurt timp a fost chemată la clădirea principală a facultăţii, aflată în apropiere.

Motivul din spatele acestui atac nu este clar deocamdată. Poliţia a anunțat că are informaţii neconfirmate de pe un cont de pe o reţea de socializare conform cărora atacul a fost inspirat de un incident similar din Rusia, fără a oferi alte detalii.

Poliţiştii au declarat că atacatorul este suspect şi de uciderea unui tânăr şi a fiicei sale de două luni, cei doi fiind găsiţi morţi într-o pădure de la periferia Pragăi, în 15 decembrie.


Fondată în 1347, Universitatea Carolină este cea mai veche şi mai mare universitate din Cehia şi una dintre cele mai vechi astfel de instituţii din Europa.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Guvernarea sinucigașilor: PSD și PNL deschid ușa larg pentru AUR
  • România se împrumută pentru oferirea de sprijin imediat Ucrainei
  • Între G7 și BRICS : țara care dorește să fie vocea Sudului global
  • Armistițiul comercial dintre SUA și China lasă nerezolvată o problemă strategică
  • Eșec major la marea decarbonizare. Companiile, ”mituite” cu stimulente fiscale pentru electrificarea transporturilor
  • Euro U21: România părăsește competiția după primele două meciuri
  • Real Madrid, premieră în fotbal
  • Revenirea dolarului american
  • Criza din Orientul Mijlociu: piața petrolului va scăpa nevătămată?
  • Exit mobile version