Cauta

Tăvălugul corectitudinii politice. Amerindienii Cherokee cer schimbarea numelui legendarului 4×4 produs de Jeep

Tăvălugul corectitudinii politice. Amerindienii Cherokee cer schimbarea numelui legendarului 4x4 produs de Jeep

Celebra mașină de teren produsă de Jeep ar putea fi rebotezată. Asta pentru că șeful tribului Cherokee spune că a venit timpul ca marile companii și echipele sportive din Statele Unite să înceteze să mai folosească denumirile și simbolurile amerindiene.

De aproape o jumătate de secol, compania auto Jeep produce modelul 4×4 Cherokee. Potrivit revistei Automobile Magazine, Jeep Cherokee este una dintre cele mai bune douăzeci de mașini din toate timpurile.

Foarte popular în SUA, modelul Cherokee a devenit repede un succes pe piață. Înainte de tăvălugul corectitudinii politice, nimeni nu s-a gândit că denumirea mașinii ar putea stârni nemulțumiri în rândul amerindienilor.

La drept vorbind, ce ar putea fi incorect în folosirea denumirii Cherokee în cazul unei mașini ce se vrea robustă, polivalentă și performantă? Și a cărei denumire tocmai face referință la dârzenia și abilitățile amerindienilor.

Nu de aceeași părere este însă șeful tribului indienilor Cherokee, Chuck Hoskin Jr. Un purtător de cuvânt al amerindienilor Cherokee a declarat că Hoskin Jr. a cerut companiei Jeep să nu mai folosească numele Cherokee pentru produsele ei.

O notificare în acest sens a fost făcută companiei-mamă a Jeep, grupul Stellantis, rezultat din fuziunea dintre grupurile franceze PSA și italo-americanul Fiat-Chrysler, prin videoconferință, la 29 ianuarie. Contactat de AFP, producătorul auto nu a răspuns, luni după-amiază.

„Au fost bine inenționați dar nu ne onorează”

„Cred că a sosit momentul în această țară ca companiile și echipele sportive să elimine numele, imaginile și mascotele amerindiene din produsele, tricourile și echipele lor”, a declarat pentru revista „Car and Driver” liderul Cherokee.

„Sunt sigur că cei de la Jeep au fost bine intenționați, dar nu ne onorează să avem numele nostru scris pe partea laterală a unei mașini”, a spus Chuck Hoskin Jr.

Fără Redskins și Indians în fotbal și baschet

Jeep a lansat acest model 4×4 în 1974, iar mai multe modele s-au succedat de atunci.

„Cel mai bun mod de a ne onora este să aflăm mai multe despre conducerea noastră, rolul nostru în această țară, istoria noastră, cultura noastră și limba noastră și să avem un dialog constructiv cu triburile recunoscute federal în ceea ce privește apropierea culturală”, a subliniat Chuck Hoskin Jr., scrie Ouest-France.

Tot sub presiunea corectitudinii politice, echipa de fotbal din Washington și echipa de baseball din Cleveland au renunțat recent la numele împrumutate de la triburile nativilor americani, respectiv Redskins și Indians.

Ultimele stiri

  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Ministrul Educației spune că probabil anul școlar va începe cu un boicot: „Nu știu de ce anvergură”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Exit mobile version