Cauta

Țara care interzice meciurile în nocturnă, pentru a reduce consumul de energie

nocturna

Țara care interzice meciurile în nocturnă, pentru a reduce consumul de energie

Franţa a luat o decizie care îi va înfuria pe șefii din fotbal! Va interzice meciurile în nocturnă, pentru a reduce consumul de energie.

Măsura, care nu a fost dezbătută în Adunarea Naţională şi nici nu a fost elaborată sub forma unui proiect de lege, ar afecta direct fotbalul dar şi rugby-ul.

Fotbalul și rugby-ul, cele mai afectate sporturi

Executivul francez lucrează în prezent la un „plan de adaptare a practicii sportive la schimbările climatice”, al cărui obiectiv principal ar fi economisirea energiei din iarna viitoare.

Franţa ar putea face un pas fără precedent în lumea sportului. Ministrul sportului, Amélie Oudéra-Castera, a confirmat pentru Franceinfo că guvernul ia în considerare suspendarea tuturor evenimentelor sportive în nocturnă începând din iarnă.

„Aceasta este una dintre opţiunile pe care le avem. Împreună cu Christophe Béchu (ministrul Tranziţiei Ecologice), am decis să luăm problema în propriile mâini. Când ne confruntăm cu valurile de căldură pe care le-am văzut, avem nevoie de o doctrină bine armonizată pe întreg teritoriul”, a spus Amélie Oudéra-Castéra pentru Franceinfo.

UE, acord pentru reducerea consumului de gaze

Până în martie 2023, toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să scadă consumul de gaze naturale cu 15%. Este decizia luată zilele trecute la Bruxelles. Deşi măsura este una voluntară, Comisia Europeană ar putea să o facă obligatorie în cazul în care Rusia va închide robinetul.

Lovite ar putea fi combinatele agricole, fabricile siderurgice și centralele care produc energie electrică și termoficare. Aceştia ar fi cei mai mari consumatori. Firmele mici şi mijlocii nu vor fi afectate.

Ultimele stiri

  • Ce arată cel mai recent SONDAJ! AUR ar obține mai multe voturi ca PSD și PNL la un loc
  • Surse: Ședință tensionată a Coaliției. Subiectele majore în cazul cărora încă nu s-a ajuns la un consens
  • VIDEO. Grindeanu, săgeți către Bolojan: Chestiunea asta cu fluturatul demisiei nu o consider a fi o abordare serioasă/Nu trebuie să fie o pârghie de șantaj politic
  • Scumpiri în lanț după creșterea TVA. Inflația a urcat la aproape 10% în luna august
  • Asasinarea lui Charlie Kirk, „glonțul” care va răpune „Rețeaua SOROȘ”?! Donald Trump, amenințări fără precedent! „Vă vom găsi!”
  • Prevenție în loc de reacție: cum pot programele ambulatorii să susțină îmbătrânirea sănătoasă în România
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 11 septembrie 2025 – Contextul astral al zilei este favorabil studiului
  • Alege ce citești
  • Prețurile record ale aurului, o victorie pentru personalitățile anti-sistem
  • Exit mobile version