Cauta

Stare de urgență în mai multe state americane, din cauza furtunii de zăpadă/Vremea extremă afectează milioane de oameni – VIDEO

sursa foto: X/Mario Nawfal

Iarna și-a arătat colții în Statele Unite, acolo unde un număr mare de oameni înfruntă condiții de vreme severă, cauzate de o furtună de zăpadă.

Peste 60 de milioane de americani se confruntă cu o uriașă furtună însoțită de ceea ce meteorologii au avertizat că ar putea fi cele mai puternice ninsori și cele mai reci temperaturi din ultimii peste zece ani.


Conform site-ului BBC, a fost declarată stare de urgență în șapte state americane: Kansas, Missouri, Kentucky, Virginia, Virginia de Vest, Arkansas și în mai multe zone din New Jersey.

Zboruri anulate și școli închise

Meteorologii atribuie vremea extremă unui vortex polar, care a adus aerul glacial din Arctica în centrul SUA.

Mii de zboruri au fost deja întârziate sau anulate. De asemenea, multe drumuri din zonele afectate au fost închise. La fel și școlile din regiunile afectate de furtună.


Ce spun meteorologii

Printre zonele cele mai afectate duminică au fost Kansas și Missouri.

Kansas City înregistrează cele mai mari căderi de zăpadă din ultimii 32 de ani, stratul de zăpadă așternut până în prezent fiind de 30 până la 40 de centimetri.

Situația rămâne serioasă în statele Missouri și Kansas, deși meteorologii au semnalat că furtuna se mișcă încet spre est.

Potrivit meteorologului Matthew Cappucci, unele zone din apropierea râului Ohio au devenit adevărate patinoare. Depunerile de gheață au afectat, de asemenea, liniile electrice, numărul clienților rămași fără curent electric fiind în creștere.

Temperaturile urmează să scadă în următoarele zile și ar urma să se situeze la valori de sub minus 10 – 15 grade pentru o lungă perioadă de timp, în mai multe regiuni.

Pentru Kansas a fost emisă o alertă meteorologică specială, care le cere oamenilor să rămână acasă, în contextul în care drumurile au devenit impracticabile.

Probleme din cauza vremii și în Europa

Condiţiile meteorologice de iarnă, în special căderile de zăpadă, lapoviţă şi ploaie îngheţată, au condus la anularea a 120 din cele 1.090 de zboruri programate pentru duminică, pe cel mai aglomerat aeroport din Germania, Frankfurt, a declarat pentru agenţia DPA un purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar Fraport, potrivit antena3.ro.

Pistele trebuie curăţate, iar vizibilitatea este redusă, de aceea capacitatea aeroportului este limitată, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Unele zboruri programate pentru decolare în cursul dimineţii au fost anulate, potrivit site-ului aeroportului.

Ninsorile abundente de peste noapte din Marea Britanie au făcut ca mai multe aeroporturi să își închidă pistele duminică dimineață. Zeci de drumuri au fost închise, iar mai multe localități s-au confruntat cu pene de curent.

Marea Britanie a fost scufundată în haos în acest weekend, după ce o furtună arctică a adus ninsori abundente. Met Office a actualizat duminică avertizările de vreme severă care acoperă zone din Midlands, Țara Galilor și o mare parte din nordul Angliei, potrivit dailymail.co.uk.

Aeroporturile Liverpool și Leeds Bradford au fost nevoite să își închidă pistele duminică dimineață din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Aeroportul din Manchester și-a redeschis pistele după ce le-a închis la primele ore ale dimineții, dar a avertizat cu privire la întârzieri continue pe parcursul zilei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • USR și Zelenski, sabotori de serviciu
  • România, în colaps? Dezmăț pe bani publici la companiile de stat
  • Producătorii americani de arme urmăresc valul cheltuielilor militare europene
  • Cârdășie cu autoritățile sau sfidare pe față. OMV Petrom face ”legea” în pădurile țării
  • „Plantele adaptogene”: aliații naturali împotriva stresului și epuizării
  • Ingineria tarifară revine în forță. Companiile se feresc de taxele mari
  • Concluzie șoc a asociației companiilor energetice din UE. Europenii, prea săraci pentru a trece la tranziția verde
  • Vine șocul petrolier?
  • Economia mondială se clatină. Războiul din Orientul Mijlociu a expus o ordine fragilă
  • Exit mobile version