Cauta

Spionaj economic. Eminent profesor de la Harvard, mituit de China. Banii veneau din Wuhan, epicentrul Covid-19

Spionaj economic. Eminent profesor de la Harvard, mituit de China. Banii veneau din Wuhan, epicentrul Covid-19

Charles Lieber, un eminent profesor de chimie de la Universitatea Harvard, a fost găsit vinovat, marți, de către un tribunal federal din Boston, că a ascuns autorităților legăturile sale cu un program al Chinei suspectat de Statele Unite de spionaj economic.

Charles Lieber, profesor reputat în vârstă de 62 de ani, fost șef al departamentului de chimie al prestigioasei universități americane, „a mințit astfel anchetatorii federali și universitatea Harvard în încercarea de a-și ascunde participarea la programul chinez «1.000 de talente»”, a afirmat într-un comunicat un procuror federal al Departamentului de Justiție al Statelor Unite.

Expert în nanotehnologie plătit de Beijing

Acest program „încearcă să atragă (experți) străini pentru a-și aduce cunoștințele și experiența în China, și adesea îi recompensează pe anumiți membri pentru furtul de proprietate intelectuală”, a explicat Departamentul în iunie 2020, când Lieber a fost pus sub acuzare.

Potrivit acuzării, Lieber, specialist în nanotehnologie, a fost plătit cu „până la 50.000 de dolari pe lună” timp de trei ani de către Institutul de tehnologie din Wuhan, (orașul-epicentru al pandemiei Covid-19) în China, pe lângă o sumă anuală de 150.000 de dolari și 1,5 milioane de dolari pentru înfiinţarea unui laborator, scrie AFP.

Sentinţa va fi comunicată ulterior, dar profesorul riscă câţiva ani de închisoare. „Domnul Lieber a exploatat deschiderea și transparența sistemului nostru academic”, a spus poliția federală americană, FBI, care l-a arestat în 2020

La finalul unui proces care a durat şase zile, el a fost găsit vinovat că a minţit autorităţile federale, că nu a raportat anumite venituri şi că nu a informat despre un cont bancar în străinătate, potrivit unui document al instanţei.

Lieber nu a declarat autorităţilor fiscale din SUA veniturile obţinute de la Institutul de Tehnologie din Wuhan în 2013 şi 2014.

Sub administrația Trump, Departamentul de Justiție al SUA intensificase investigațiile asupra posibilelor acte de spionaj economic ale Chinei, principalul adversar economic al Statelor Unite.

Charles Lieber este cel mai recunoscut om de știință implicat în această investigație, deși nu este acuzat direct de spionaj economic.

Ultimele stiri

  • Intermediarii au „aruncat în aer” preţurile! Leguma care pleacă de la 1 leu/kg şi ajunge la 7 lei/kg, la tarabă
  • Denunţătorul misterios din dosarul lui Florian Coldea rupe tăcerea: „Mi s-a spus – ciocul mic! În spate sunt trei generali SRI”
  • Poza Zilei
  • Horoscop 30 mai 2024 – Pe plan profesional sunt sanse să aveți realizări frumoase
  • Israelul explică masacrul din Rafah
  • Ciolacu va avea o ședință cu miniștrii privind PNRR
  • Ciolacu: „Vom avea ședință de guvern comună cu Ucraina”
  • Nuntă criminală! S-au tras focuri de armă la petrecere. Mirele a ajuns la închisoare
  • Alege ce citești
  • În lipsa ciclonului…
  • Exit mobile version