Cauta

Sfârșitul privilegiilor pentru europeni. Marea Britanie va impune o autorizație electronică de călătorie

Sfârșitul privilegiilor pentru europeni. Marea Britanie va impune o autorizație electronică de călătorie / Foto: printscreen

Guvernul de la Londra se pregătește să implementeze un sistem electronic de autorizare de călătorie (ETA) pentru accesul străinilor pe teritoriul britanic. Această măsură îi va viza în primul rând pe europenii care – până acum – au fost complet scutiți de orice demers prealabil pentru a intra în Marea Britanie. În limita a 180 de zile, orice ședere în țară era condiționată de prezentarea unui pașaport european.

Măsura a fost anunțată luni, de ministrul de Interne Priti Patel. Potrivit acesteia, călătorii vor fi „preselectați” prin intermediul formularului ETA. O tehnică care permite „identificarea (fiecărei persoane care se prezintă) la frontieră cu ajutorul celor mai noi tehnologii”.

Taxă, date personale, date biometrice

„În calitate de ministru de Interne, m-am concentrat pe recâștigarea controlului asupra sistemului nostru de imigrație prin noul meu plan privind imigrația”, a spus ea. În detaliu, această autorizație – similară cu procedura ESTA americană – va costa 18 lire sterline, adică aproximativ 21 de euro. Pentru a completa cererea, fiecare „candidat” va trebui să furnizeze o serie de date personale, precum și amprentele digitale. Toți călătorii internaționali sunt vizați de acest sistem.

O primă fază de testare este planificată pentru martie 2023 și va viza călătorii din Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Oman și Bahrain. Sistemul va fi extins la călătorii din întreaga lume (inclusiv din Europa) până la sfârșitul anului 2023, scrie Le Point.

Oficial, autoritățile britanice resping o eventuală restricție de intrare pe teritoriul regastului. Potrivit declarațiilor oficiale, această autorizație de călătorie face parte dintr-un proces de digitalizare a frontierelor. „Trebuie să ne asigurăm că avem o frontieră a secolului XXI care să permită călătorilor să obțină o viză și să treacă ușor frontiera, menținând în același timp securitatea națională”, a declarat ministrul Priti Patel.

Potrivit Marii Britanii, care își propune să digitalizeze toate intrările la frontieră până în 2025, scopul este de a face intrarea în Regatul Unit mai ușoară și mai rapidă. Cu o ETA valabilă, călătorul nu va mai fi nevoit să prezinte pașaportul la sosirea la frontieră.

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Exit mobile version