Cu cât unui ambasador i se servea mai mult alcool, cu atât era mai apreciat.
„A bea alcool este o chestiune obișnuită pentru ei, în fiecare zi a săptămânii”, scria Giles Fletcher, ambassador englez în Rusia, în 1588.
Istoricul Tatiana Zhukova a relatat aceste comentarii apărute în revista History Today. Această imagine a rușilor, care poate părea deloc măgulitoare, este menționată în mod regulat în jurnalele diplomaților și călătorilor la începutul epocii moderne (secolul al XVI- lea – secolul al XVIII- lea) și induce și astăzi stereotipuri în imaginarul colectiv.
Refuzul de a bea, o încălcare a etichetei
Istoricul explică: „ Există un element de adevăr în această imagine a rusului beat, deoarece alcoolul a jucat de mult un rol important în cultura rusă”.
În vremurile moderne, în cadrul familial, religios și amical, consumul de alcool face parte din ritualuri, atât de mult încât refuzul de a bea este considerat în Rusia un act de dezonoare și, în context diplomatic, ca o gravă încălcare a etichetei.
În schimburile diplomatice dintre Rusia și Anglia, cantitatea și calitatea alcoolului furnizat pe zi este determinată în funcție de rangul ierarhic al diplomatului aflat în vizită. Ele pot evolua și în funcție de dezacorduri.
Burdușiți ca la Vinalcool
În 1614, spune Tatiana Zhukova , Sir John Merrick, un ambasador extraordinar aflat într-o călătorie în Rusia, era aprovizionat pe zi cu jumătate de litru de Polugar, o băutură care se apropia de tăria vodcii, un pahar de vin, trei de hidromel (mied), 30 de litri de hidromel ușor și 18 litri de bere.
Însoțitorii și slujitorii săi erau de asemenea serviți individual, într-o cantitate mai mică. Tot acest alcool era oferit ca o favoare regală.
„În sănătatea țarului, în sănătatea țareviciului, în sănătatea…”
Istoricul descrie, de asemenea, unul dintre cele mai frecvente ritualuri care aveau loc în timpul cinelor între ambasadori și demnitarii ruși. Deși dineurile aveau loc la locuința diplomaților, serviciile țarului sunt cele care asigau mâncarea și alcoolul, scrie Slate.
„Ritualul începe cu un pahar de vin în sănătatea țarului, urmat de toasturi asemănătoare în sănătatea moștenitorului țarului, a suveranului englez, a familiei regale engleze, a sănătății ambasadorului, a oficialilor ruși și a celei a fiecare membru al ambasadei în ordinea descrescătoare a vechimii”.
Acest ciclu infernal se repeta până la intoxicația uneia sau mai multor părți. Refuzul de a bea nu era acceptat. În 1583, un ambasador englez era bolnav, dar demnitarii ruși s-au dus în camera lui pentru ca acolo să se servească cina și băuturile.
Este dificil de știut ce succes în ceea ce privește negocierea ar putea fi de fapt obținut cu astfel de practici. Dar așa se practica diplomația la începutul timpurilor moderne, era mai puțin rigidă decât în prezent și mai degrabă ținea de „o serie de acțiuni adaptate fiecărui diplomat în funcție de împrejurări”.